Fenomenul astronomic care marchează, în fiecare an, luna august, este evoluția celui mai celebru curent de meteori, Perseide (observat de peste 2000 de ani). Anul acesta maximul s-a produs pe 12 august, în timpul zilei. Meteori din acest curent s-au putut observa din nou după amurgul din 12 august, în noaptea de 12/13 august (dar și în nopțile următoare), chiar dacă activitatea a fost tot mai redusă. Din momentul în care Luna a răsărit (13 august, în jurul orei 00:28), observarea evoluției curentului de meteori a redus capacitatea observatorilor de a vedea Perseidele.
Pentru observarea evoluției curentului Perseide, o echipă a Asociației Astronomice SIRIUS alcătuită din prof. Ioan Adam, Gabi Săndulescu, studenții Teodor Iurașcu, Daniel Staicu și elevul Dragoș-Gabriel Csepel de la Școala Gimnazială „Episcop Iacov Antonovici” Bârlad, s-a deplasat în Cotu Negru, o locație fără poluare luminoasă în zona de cer în care s-a aflat radiantul curentului.
În perioada următoare, vom trimite ca și în anii trecuți, rapoartele de observare la Organizația Internațională de Meteori. Mulțumim și pe această cale domnului Gabi Săndulescu / Cony TV Bârlad pentru asistența tehnică oferită acestui proiect AAS!
În viitor vom putea înregistra un maxim spectaculos, în urma trecerii la periheliu (punctul cel mai apropiat de Soare) în 2126, a cometei „părinte” Swift-Tuttle. Aceasta a trecut ultima dată în apropierea Pământului în timpul mișcării sale în jurul Soarelui, în 1992. Numărul de meteori pe oră în anul 1992 a fost egal cu 400!
prof. Ioan ADAM