Un eveniment recent (cea de-a șaptea misiune de testare SpaceX), aduce din nou în discuție producerea în anumite condiții a undelor sonore electrofonice audibile și explicarea receptării aproape concomitent a sunetului la sol cu detectarea vizuală a meteorilor foarte strălucitori („bolizi”), la reintrarea în atmosferă a unor sateliți (exemplu: reintrarea satelitului Molniya 1-67, pe data de 27 ianuarie 2000, deasupra Australiei de vest) sau trepte mari de rachete, aurore (creează unde radio intense ELF și VLF care ajung la suprafața Pământului), cutremure și altele.
Atunci când energia electromagnetică interacționează cu ionosfera Pământului, are loc conversia energiei electromagnetice în unde acustice la aceeași frecvență care se propagă prin atmosferă cu viteza luminii. Aceste sunt numite unde sonore electrofonice.
Studiile arată că unii meteori pot produce un sunet: un șuierat sau un sunet de joasă frecvență în timp real, perceput de observatori, fără întârziere. Sunetul audibil prin mecanismul eletrofonic apare atunci când energia electromagnetică este convertită în unde acustice la aceeași frecvență de către metalele de la nivelul solului.
Când undele sonore electrofonice ajung la suprafața Pământului, induc încălzirea radiativă a materialului dielectric. Obiectele precum copacii, structurile sau pereții din apropiere se comportă ca niște difuzoare pasive sau reflectoare acustice, permițând observatorilor să audă sunetele de joasă frecvență. Studiile arată că chiar și părul lung, pălăriile și ochelarii de Soare pot îmbunătăți capacitatea cuiva de a auzi aceste sunete de joasă frecvență.
Prima relatare publicată a acestui fenomen a fost făcută de Edmond Halley în 1714, urmat de Charles Blagdon (1784). În 1834, Denis Olmsted a urmat primul studiu științific în timpul „furtunii” de meteori a curentului major Leonide din 1833.
Sunete electrofonice s-au înregistrat și în cazul Starship (un prototip de navă spațială – vehiculul emblematic al SpaceX, conceput pentru a duce oamenii pe Lună și pe Marte). Cea de-a șaptea misiune de testare SpaceX și-a lansat recent (17 ianuarie 2025) racheta Starship modernizată. Nava (fără echipaj la bord) aparent a scăpat de sub control și a explodat la câteva minute după lansare.
La aproximativ 12 minute după lansare, astronomii amatori din Puerto Rico – care se aflau în aer liber realizând un film cu zborul atrăgător – au raportat o surpriză: au auzit un zgomot de joasă frecvență în timp ce Starship era vizibilă. Zgomotul nu era prea puternic, dar era detectabil. Prin urmare, observatorii din Puerto Rico au văzut și au auzit nava SpaceX. Și persoane din partea publicului au confirmat că au putut auzi clar în timp real, sunete de joasă frecvență care veneau din direcția rachetei Starship. Conform unor observatori experimentați, sunetul auzit la acest eveniment Starship a fost foarte diferit de cel experimentat la o lansare.
Când ne uităm la o aeronavă care zboară la înălțime, sunetul pare să provină de obicei din zona cerului în care se afla aceasta în urmă cu câteva momente. Noi vedem întâi aeronava, iar sunetul ajunge mai târziu, deoarece viteza acestuia (v ≈ 340 m/s) este mult mai mică decât viteza luminii (c ≈ 300000 km/s). Situația este valabilă și în cazul fulgerului și tunetului: vedem întâi fulgerul și apoi auzim tunetul.
La evenimentul legat de Starship (viteza între 24000 km/h și 28000 km/h), nu a existat nicio întârziere pentru sunetul de joasă frecvență: observatorii au auzit zgomotul venind din aceeași direcție cu racheta.
Concluzia: a fost posibil ca Starship să fie văzută și auzită în același timp, datorită sunetelor electrofonice.
prof. Ioan ADAM
