O pitică maronie este o stea cu masă scăzută care, din cauza aceste mase, nu poate fuziona hidrogenul în interiorul său, la fel ca în celelalte stele. Ca rezultat, devine un obiect mare, gazos, care radiază foarte puţină lumină.
Într-o anumită măsură, aceste obiecte seamănă cu Jupiter. De obicei, sunt de mărimea lui Jupiter, dar mult mai dense decât această planetă. Cea mai masivă pitică maronie, cântăreşte de 80 de ori mai mult ca Jupiter sau de 0,08 ori mai mult ca Soarele (Un corp mai mare de atât ar exercita o presiune mai mare asupra miezului şi ar începe procesul de fuziune, rezultând o stea). Dar diametrul aparent al unei astfel de stele este aparent egal cu cel al lui Jupiter.
Piticile maronii au de asemenea şi atmosfere -ceva ce le lipseşte celorlalte stele, din cauză că temperaturile de la suprafaţa acestora distrug moleculele existente. Gliese 229b, o pitică maronie aflată la 19 ani-lumină de Pământ, are mari cantităţi de metan şi apă sub formă de vapori în atmosferă. Aceasta determină o compoziţie similară cu cea a lunii lui Saturn,Titan.
Dar piticile maronii şi Jupiter s-au format diferit, ceea ce le face diferite în 2 feluri fundamentale. Stelele se formează prin colapsul unui nor de gaz şi praf. Dacă există destulă masă în acel nor pentru a pune presiune pe miez şi a începe fuziunea, se va forma o stea.
În acest caz al piticii maronii, masa este destul de mare pentru a colapsa norul, dar nu destul de mare pentru a produce fuziunea nucleară în centrul stelei. O planetă însă se formează din mici particule provenite din nor, care se ciocnesc şi se lipesc. O dată ce destulă masă este adunată în acest fel, gravitaţia planetei va atrage din ce în ce mai multe particule.
Diferenţierea unei pitici maronii de o planetă rămâne însă o provocare pentru astronomi. Dacă găsesc un obiect de 10 ori mai mare ca Jupiter, ei nu pot să îl numească din prima, fără să ştie cum s-a format. În acest caz, pe cine interesează cum îi spui? Aşa cum Shakespeare a spus, un trandafir cu orice nume ar avea, tot ar mirosi frumos!