Ediţia a II-a a Taberei Naţionale de Astronomie „Sub cerul astral al Deltei” a fost organizată în parteneriat de Societatea Ştiinţifică „Orion” Tulcea şi Asociaţia Astronomică „Sirius”-Club UNESCO în perioada 21-24 august 2017, la Sulina, jud.Tulcea. Tabăra a permis elevilor continuarea pregătirii în domeniul astronomiei prin desfăşurarea de activităţi în aer liber şi o organizare plăcută a timpului lor liber. Cazarea a fost realizată şi la această ediţie la centrul DJST Sulina (Centrul de agrement pentru tineret). La această ediţie au participat 16 membri ai Asociaţiei Astronomice „Sirius”-Club UNESCO.
În prima zi, după festivitatea de deschidere a evenimentului, a fost prezentat regulamentul și programul taberei SCAD şi a fost lansat nr.37 al revistei „Paşi spre infinit”. Acest lucru a fost realizat de prof.Ioan Adam, deloc întâmplător, chiar în ziua eclipsei totale de Soare – 21 august 2017. Făcând un arc peste timp, reamintim că primul număr al revistei „Paşi spre infinit” a fost lansat cu ocazia eclipsei totale de Soare din 11 august 1999, în cadrul Taberei Internaţionale EuroEclipsa ’99 de la Târgovişte. Preşedintele Asociaţiei Astronomice „Sirius” a oferit tuturor participanţilor nr.37 al revistei şi a subliniat necesitatea dezvoltării colaborării cu alte centre importante din România care promovează performanţa în astronomie.
În cea de-a doua zi a taberei, prof. Niculae Aldea – Societatea Ştiinţifică „Orion”, a moderat activitatea „Cafeneaua științifică și tehnică”. Au fost prezentate cu această ocazie o serie de experimente științifice: fântâna lui Heron, electromagnetism aparte, electricitate neconvențională, doza buclucașă, balonul cu mesaj etc. Experimentul are un caracter accentuat aplicativ cu pondere deosebită în formarea deprinderilor practice ale elevilor având la bază intuiţia. Această activitate a evidenţiat faptul că pentru a cunoaşte mediul în care trăiesc şi fenomenele din jurul său, elevii trebuie să-şi schimbe statutul din spectator, în actor al activităţii ştiinţifice.
Cerul senin a permis realizarea a două nopţi de observaţii în cadrul WORKSHOP-urilor: Descrierea instrumentelor de observații astronomice și modul de realizare a observațiilor, cu sau fără instrument; Montarea și punerea în stație a instrumentelor de observații; Constelațiile cerului boreal; Observaţii la meteori; Observaţii la stele duble şi triple; Observarea obiectelor Deep Sky. Instrumentele de observație au fost puse la dispoziție de către Societatea Ştiinţifică „Orion”.
În ultima zi a taberei, în cadrul Workshop-ului „Observații la Soare” s-au realizat următoarele măsurători: Determinarea latitudinii şi longitudinii locului de observaţii – Măsurători pe plaja Sulina cu gnomonul; Observaţii la petele solare. Determinarea numărului Wolf; Determinarea diametrului Soarelui. Workshop-urile au fost coordonate de căpitan Eugen Filipescu, prof.Niculae Dobrescu şi prof.Ioan Adam.
Alte activităţi din programul taberei au fost: vizitarea unele obiective turistice din localitatea Sulina, excursie în Delta Dunării, jocuri sportive pe plajă.
La finalul Taberei SCAD au fost oferite participanţilor diplome de participare şi de excelenţă care evidenţiază performanţele realizate în cadrul Workshop-urilor propuse la această ediţie. Dintre participanţii Asociaţiei Astronomice „Sirius”-Club UNESCO, s-au evidenţiat în mod deosebit elevii Paul Oprea – clasa a X-a, Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” Bârlad, Alexandru Vătămanu – clasa a X-a şi Ştefan-Adrian Mihai – clasa a IX-a, C.N. „Gheorghe Roşca Codreanu” Bârlad.
După reîntoarcerea la Tulcea, am efectuat o vizită la Centrul Muzeal de Eco-Turism al Deltei Dunării, conceput ca o instituție culturală complexă – muzeu și acvariu public. Centrul cuprinde o expoziție permanentă care prezintă, în principal, elemente specifice patrimoniului natural al rezervației biosferei Delta Dunării, un acvariu public și diverse expoziții temporare. Considerăm că este un muzeu bine organizat, cu exponate interesante, puse în valoare.
Mulţumim şi cu această ocazie coordonatorului proiectului, prof.Niculae Dobrescu, pentru susţinerea acestei manifestări care contribuie la îmbunătăţirea pregătirii elevilor. Participanţii şi-au manifestat dorinţa de creştere a perioadei taberei, şi, pe această cale, dezvoltarea programului observaţional şi de pregătire în vederea participării la olimpiadele specifice.
Preşedinte AAS, prof.Ioan Adam
Galerie foto: