Clubul Copiilor „Spiru Haret” Bârlad a organizat în perioada aprilie – mai Concursul „Trasee în alb-negru şi color” aflat la cea de-a XIV-a ediţie. Evenimentul este înscris în Calendarul Activităţilor Educative 2018, domeniul cultural-artistic: arte vizuale, poz. 452.
Secţiunile concursului sunt „Fotografie alb-negru” şi „Fotografie color”, iar domeniile vizate: peisaj fotografic, portret fotografic, trucaj fotografic, reportaj fotografic, compoziţie fotografică. Categorii de vârstă: elevi din clasele V-VIII (11-14 ani); elevi din clasele IX-XII (15-18 ani).
Membrii Asociaţiei Astronomice „Sirius”-Club UNESCO au obţinut la această ediţie a concursului trei premii (domeniul peisaj fotografic):
- Premiul I – Denis Ifrim, clasa a XI-a / Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” Bârlad;
- Premiul II – Andrei Popa, clasa a XI-a / Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” Bârlad;
- Menţiune – Răzvan Coşeru, clasa a XI-a / Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” Bârlad.
Concursul coordonat de prof.Viorel Milea este un moment de testare a abilităţilor în domeniul artei fotografice şi punere în valoare a performanţei artistice. Fotografia este o artă deoarece prin intermediul ei pot fi transmise diverse sentimente. Pentru o fotografie bună, un fotograf investește timp şi pasiune. Felicitări acestor tineri care prin intermediul lucrărilor lor ne spun poveşti de viaţă…
prof.Ioan Adam, preşedinte Asociaţia Astronomică „Sirius”- Club UNESCO