Parteneriat educațional cu Asociația Alegria

Pentru derularea proiectului „Călători în Sistemul Solar”, Asociația Astronomică SIRIUS a încheiat un parteneriat pe o durată de un an cu Asociația Alegria (www.asociatiaalegria.ro), inițiatoarea proiectului, un ONG care se ocupă de educație nonformală.

Parteneriatul vizează asigurarea conținutului științific corespunzător pentru temele ce vor fi abordate, integrarea calendarului astronomic lunar realizat de AAS în materialele proiectului, informațiile oferite de revista „Pași spre infinit”, precum și recomandări în realizarea activităților practice:
25 martie – Universul
8 aprilie – Galaxia
6 mai – Constelațiile
20 mai- Astrul nopții – Luna. Fazele Lunii
10 iunie – Sistemul Solar. Soarele – steaua noastră
24 iunie – Observarea telescopică a bolții cerești
15 iulie – Nava spațială
29 iulie – Viața de astronaut

Felicităm Asociația Alegria pentru deschiderea spre acest domeniu fascinant al cunoașterii! Cunoscutul gânditor antic, Platon, a intuit valoarea cunoașterii Universului pentru evoluția umanității când afirma: „Astronomia obligă spiritul să privească spre cer, și ne conduce din această lume într-o alta.” Sunt foarte puțini tineri cărora nu le place să vorbească despre stele, planete, supernove, sateliți, comete și asteroizi. Astronomia atrage copiii spre științe! Prin activitățile proiectului, copiii vor descoperi că Astronomia ne-a schimbat modul în care înțelegem lumea înconjurătoare, ne dă posibilitatea să privim în trecut, dar, în același timp, impulsionează viitorul omenirii.

Să nu uităm că toate culturile antice au căutat imagini pe cer, folosind stelele ca o pânză pentru povestiri, iar în spatele fiecărei constelații este o poveste, un mit. Elevii implicați în proiect vor realiza că nu există o modalitate mai bună de a învăța cu adevărat astronomie, decât aceea de a observa direct cerul nocturn, cu ochiul liber sau cu ajutorul instrumentelor optice. Orice copil își dorește să devină astronaut și să pășească pe tărâmuri necunoscute din Universul apropiat sau îndepărtat. Să-i ajutăm să-și urmeze visul…

Pentru mai multe informații despre proiect, accesați pagina de facebook a Asociației Alegria.

Președinte AAS, prof. Ioan ADAM