PAŞI SPRE INFINIT Nr.41

A fost editat numărul 41 al revistei semestriale „PAŞI SPRE INFINIT”, publicaţie care influenţează atitudinea, învățarea și gândirea elevilor care doresc să studieze sistematic astronomia. Revista oferă o perspectivă adecvată asupra informațiilor despre spațiu şi provocărilor pe care acesta ni le oferă.

Revista „Paşi spre infinit” are un tiraj de 500 de exemplare, şi apare începând cu numărul 41 sub egida Asociaţiei Astronomice „Sirius” şi Şcolii Gimnaziale „Episcop Iacov Antonovici” Bârlad. Publicaţia este tipărită încă de la primul număr la Editura Sfera & Tipografia IRIMPEX din Bârlad şi se prezintă în condiţii grafice apreciate de cititori.

Din cuprinsul numărului 41:
Editorial: Centenarul IAU şi importanţa patrimoniului astronomic; Orientarea pe bolta cerească / Actualizarea experimentelor pe Lună; Măsurarea distanței la stele; DIN ISTORIA ASTRONOMIEI; Honterus și obiectele Deep Sky; Antigravitaţia: ficţiune sau realitate?; Canalele de pe Marte; Drama Planetei 9; Îmi plac binarele cu eclipsă; Exoplanete vs exoplanete care pot susţine menţinerea unor forme de viaţă (1); ASTRONOMIA ÎN SPAȚIUL DINTRE PRUT ȘI NISTRU. SCURT ISTORIC (1918-2018) 2); ASTROSEMNĂTURI ROMÂNEȘTI; Realizarea unui ceas solar după metoda experimentală; Despre ceea ce nu se vede; Notă privind Hexagonul lui Saturn; Probleme generate de diferite proiecții la proba de „hartă mută” (Probleme originale prezentate la pregătirea loturilor României pentru IAO/IOAA 2019, Suceava); Ştirile AAS; Anul acesta se împlinesc „50 ANI DE EDUCAŢIE ASTRONOMICĂ LA PLANETARIU CONSTANŢA” (1969-2019); Astronomia şi şcoala / Cerul văzut de MiniAAS / În căutarea unui nou Pământ (18); Jurnal de olimpiadă, Breaza, 18-21 aprilie 2019; Cosmopoezii; Astrorebus.

Postere: Activităţi AAS; Adunarea Generală AAS, 24 februarie 2019; ONAA, Breaza, jud.Prahova, 18-21 aprilie 2019; Luna Mondială a Astronomiei, aprilie 2019; Concursul Naţional „Excelenţa în astronomia de amatori”, ediţia a II-a,
11 mai 2019; Participare la aniversarea semicentenarului Planetariului Baia Mare, 25-26 iunie 2019.

Preşedinte AAS, prof.IOAN ADAM

Calendar Astronomic Septembrie 2019

Fenomene astronomice în luna septembrie
/Datele din acest calendar sunt valabile pentru coordonatele Bârladului/
Latitudine: 46,23°N, Longitudine: 27,67°E

Evenimente

02 septembrie – Luna aproape de steaua Spica / constelaţia Virgo / (ora 18)
03 – 05 septembrie – Luna tânără, stele şi planete
04 septembrie – Mercur la conjuncţie superioară / (ora 04) (nu este vizibil)

Continuă să citești

Vizionarea PERSEIDELOR în 2019

Pentru cei care au plănuit să privească PERSEIDELE, anul 2019 a fost o bună ocazie. O echipă din cadrul Asociaţiei Astronomice SIRIUS formată din Alexandru Vătămanu, Daniel Staicu, Teodor Iuraşcu şi prof. Ioan Adam a realizat peste 11 ore de observaţii asupra curentului de meteori în dimineţile de 11, 12 şi 13 august, de pe platoul Liceului Teoretic „Mihai Eminescu” Bârlad, evitând lumina Lunii (Luna a fost 94,20% în raport cu Luna Plină), şi în plus, beneficind de cer senin în toată această perioadă. Vizionarea către orele dimineţii a meteorilor din curentul PERSEIDE a fost favorizată de faptul că în emisfera nordică, radiantul acestui curent este cel mai înalt în zori. Continuă să citești

Perseide 2019

Campanie de observare a maximului curentului meteoric PERSEIDE

Ca şi în anii trecuţi, ne propunem o campanie de observare a maximului curentului meteoric PERSEIDE, finalizată cu întocmirea şi trimiterea de rapoarte la Organizaţia Internaţională de Meteori.

Pentru a scăpa de lumina Lunii la Perseide (Luna va fi 94,20% în raport cu Luna Plină), această campanie se va desfăşura (dacă vremea va fi favorabilă), în dimineţile din 11, 12 şi 13 august 2019 începând cu ora 02, de pe platoul Liceului Teoretic „Mihai Eminescu” Bârlad. Cei care nu sunt membri AAS, dar doresc să participe la eveniment, sunt bineveniţi! Continuă să citești

Calendar Astronomic August 2019

Fenomene astronomice în luna august
/Datele din acest calendar sunt valabile pentru coordonatele Bârladului/
Latitudine: 46,23°N, Longitudine: 27,67°E

Evenimente

01 august – Luna aproape de Marte (m = +1,8) / (ora 24)
02 august – Luna aproape de steaua Regulus / constelaţia Leo / (ora 17)
01-06 august – După apusul Soarelui: Jupiter şi steaua Antares / constelaţia Scorpius
04-06 august – Luna aproape de steaua Spica / constelaţia Virgo

Continuă să citești