O nebuloasă (denumire provenită din latină, unde înseamnă ceaţă) este un uriaş nor de gaz interstelar (98% hidrogen, 2% alte elemente în stare gazoasă (O, C, S) şi silicaţi în formă de praf interstelar – nisip interstelar) şi praf cosmic situat în spaţiul care se întinde între stele. Părţi mai dense din nebuloase se pot contracta atât de tare încât pot da naştere la stele. Toate stelele din Univers s-au născut în nebuloase.

Cea mai cunoscută nebuloasă este aceea din constelaţia Orion, un nor imens de gaz şi praf aflat pe cer în direcţia constelaţiei cu acelaşi nume. Cu ochiul liber, Nebuloasa Orion se vede ca o pată mică (mai mică decât apare Luna pe cer) strălucind slab sub stelele care formează ‘centura’ lui Orion. Astronomii au găsit sute de stele pe cale de formare în inima Nebuloasei Orion.

Nebuloasele pot fi clasificate, în funcţie de modul în care sunt iluminate, în 4 categorii, astfel:

      Nebuloase difuze – acestea sunt de două tipuri: nebuloase de emisie ce conţin gaz ionizat ce face ca nebuloasa să emită lumină; nebuloase de reflexie ce sunt iluminate de alte stele; exemplu este nebuloasa ce înconjoară roiul Pleiade.

      Nebuloase planetare – sunt regiuni de gaz ce înconjoară o stea moartă. În anumite condiţii, când o stea şi-a folosit tot combustibilul, aceasta îşi împrăştie o mare parte din masă, sub forma unui inel de gaze care o înconjoară, acesta devenind vizibil datorită excitaţiei provenite de la steaua centrală. Ele se răspândesc în spaţiu în câteva zeci de mii de ani. Aceste nebuloase sunt numite „planetare”, deoarece atunci când sunt privite printr-un telescop modest au un aspect circular, asemănător cu o planetă.

      Nebuloase obscure – sunt nebuloase ce nu sunt iluminate şi pot fi detectate doar în momentul în care se suprapun peste o nebuloasă difuză. Privind prin telescop sau prin binoclu anumite zone ale cerului, se observă că în anumite zone bogate în stele apar mici arii întunecate în care nu străluceşte nici o stea. Acestea sunt nebuloase obscure, care acoperă stelele aflate în spatele lor şi le absorb lumina.

       Rămăşitele supernovelor – sunt produse de explozia unor stele masive. Materia lor se împrăştie cu mare viteză, fiind precedată de o undă de şoc ce comprimă şi încălzeşte spaţiul interstelar. Un bun exemplu îl reprezintă nebuloasa Crab, din constelaţia Taurul.