Primii ani de formare sunt cruciali în dezvoltarea sistemului de valori umane. La această vârstă, copiii pot aprecia cu ușurință, să se bucure de frumusețea cerului înstelat și pot să dezvolte un „sentiment” raportat la imensitatea Universului. Cerul și Universul le poate stimula imaginația!
În preajma echinocțiului de primăvară, Asociația Educatorilor Suceveni organizează de 20 de ani Concursul EQUINOX cu secțiunile: Concurs de cunoştinte în domeniul astronomiei – participă elevi din clasele III-IV; Astronomia în artă – destinat preşcolarilor şi elevilor, clasele pregătitoare, I, și II și elevilor din clasele V- VIII; Concurs de creaţii literare cu conţinut astronomic – destinat elevilor din clasele III-XII.
Concursul de cunoştinte în domeniul astronomiei s-a desfășurat pe data de 18 martie 2023, la Liceul cu program Sportiv din Suceava. Au participat 24 de echipaje (formate din maxim 3 elevi, conform Regulamentului). Elevii au susținut următoarele probe: teoretică (întrebări elementare din domeniul astronomiei), proba practică (identificarea unor corpuri cerești din imaginile prezentate; harta mută).
La această ediție a concursului au participat și doi copii din Bârlad: Vlad Munteanu, clasa a IV-a, Șc. Gim. „George Tutoveanu” / Centrul Educațional YES / AAS (îndrumător prof. Ioan Adam) și Andreea Silvestru, clasa a IV-a, Șc. Gim. „Episcop Iacov Antonovici” / AAS (îndrumători prof. Veronica Silvestru, prof. Ioan Adam). Ei au obținut la primul lor concurs de astronomie, Premiul II.
Deoarece există și unele opinii contrare, trebuie spus că astfel de concursuri au efecte benefice pentru copii. Participarea la concurs oferă copiilor ocazia să facă cunoștință cu lucruri noi. Acest lucru este cu atât mai valabil în cazul de față, fiind vorba de o extindere a cunoștințelor elevilor din ciclul primar despre mediul înconjurător.
Concursul EQUINOX testează noile cunoștinte și abilități ale copiilor care își doresc să participe la acest concurs extrașcolar. Gestionarea stărilor emoționale care apar în cadrul evaluărilor, înțelegerea valorii efortului, perseverenței și motivației, îi ajută în confruntarea cu situații dificile.
Felicităm părinții și educatorii care sprijină participarea copiilor la acest concurs, înțelegând câștigul de experiență, acomodarea cu atmosfera de concurs, precum și încrederea în sine pe care copiii o dobândesc.
Felicitări organizatorilor Concursului EQUINOX! Felicitări profesorului Dimitrie Olenici, ințiatorul acestei competiții de tradiție!
Președinte AAS, prof. Ioan ADAM