La Adunarea Generală a Asociației Astronomice SIRIUS din 5 martie 2023 au fost evocate principalele activități desfășurate de membrii organizației în 2022, a fost aprobat bilanțul contabil, bugetul de venituri și cheltuieli, proiectul de activitate pentru 2023 și au fost stabilite strategia şi obiectivele urmărite în acest an.
De peste două decenii, Asociația Astronomică SIRIUS, organizație de și pentru tineret, contribuie la dezvoltarea personală și profesională a tinerilor și copiilor, precum și la educația și cultura acestora. Programele și proiectele asociației sunt adaptate nevoilor reale ale tinerilor și copiilor, având un impact pe termen lung. Ne dorim pentru maximizarea rezultatelor, o mai mare implicare a comunității locale.
Fiecare membru, voluntar sau participant la programele Asociației Astronomice SIRIUS alege cât de mult vrea să învețe, să cunoască, să se implice și să se dezvolte la nivel personal și profesional. Din această perspectivă, menționez colaborarea deosebită a asociației cu Societatea Științifică „Orion” Tulcea, Clubul Copiilor „Spiru Haret” Bârlad, Centrul Educațional YES Bârlad, Primăria și Consiliul Local Bârlad, în ceea ce privește investiția în tineret și promovarea potențialului pe care tinerii îl au pentru reînnoirea societății și contribuirea la valorile și obiectivele Uniunii Europene.
Asociația Astronomică SIRIUS este parteneră a Asociației „Astronomi fără frontiere” și participă anual la programe internaționale precum „Luna Mondială a Astronomiei”, „Asteroid Day”, „Ziua Internațională a Luminii”, „Săptămâna Mondială a Spațiului Cosmic”, campaniile de observare asteroizi din cadrul Programului Internațional Astronomical Search Collaboration (IASC).
În calitate de membru al Rețelei de Asociații și Cluburi pentru UNESCO., încurajăm schimburile interculturale, toleranța și cooperarea internațională. Pe lângă activitățile specifice, Asociația Astronomică SIRIUS participă la un program comun de activități cu Comisia Națională a României pentru UNESCO.
Felicitări membrilor AAS pentru rezultatele deosebite obținute în anul 2022!
Dorim să mulțumim cu această ocazie, tuturor celor care au sprijinit financiar în perioada 1 august 2022 – 1 martie 2023 demersurile noastre vizând schimbarea sediului social la adresa Bulevardul Epureanu Nr.15 și înființarea unui sediu secundar la adresa Str. 1 Decembrie Nr.38, precum și derularea programelor și proiectelor asociației: SOCIETATEA AMIQ CONSULTING SRL București, SOCIETATEA S.C. MEDFARM S.R.L Bârlad / administrator Tudor Teodorescu, SOCIETATEA CMI REUMATOLOGIE DR. STOICA MIHAELA SIMONA, BIOSFARM SRL Bârlad / administrator Ștefan Constantinciu, senator Iulian Bîca, Iulia Chiper, prof. Cristian Costel Stroe, Cony TV Bârlad / Gabriel Săndulescu, prof. Adrian Profir, prof. Cristina Chirițescu, ing. Ioan Onose, prof. Maria Giușcă, prof. Iulian Mancaș, contabil Gina Mancaș, Orania Vlasin, persoanelor care au redirecționat 3,5% din impozitul datorat statului în contul AAS.
Mulțumim de asemenea: prof. dr. Paul Gîdei din Roman, membru colaborator al Asociației Astronomice SIRIUS, care a donat bibliotecii AAS un număr de 4 cărți scrise de Stephen Hawking, apărute la Editura Humanitas: „Marele plan”, „Scurtă istorie a timpului”, „Visul lui Einstein și alte eseuri”, „O mai scurtă istorie a timpului” și prof. Ion Holban – redactor șef revista „Fizica și tehnologiile moderne” Republica Moldova, pentru volumele „Universul – enciclopedie pentru adolescenți” și „Elanul tineresc și visul cutezător al astrofizicianului Nicolae Donici, ctitorul unei citadele științifice la Nistru”.
Participarea activă a organizației în viața comunității, deschide noi orizonturi și lucrul împreună pentru o lume mai bună!
Președinte AAS, prof. Ioan ADAM