În perioada 28 – 30 iulie 2023, Asociația Astronomică SIRIUS, a derulat sub patronajul Comisiei Naționale a României pentru UNESCO, proiectul „Mai aproape de natură”. Programul a cuprins activități de formare, învățare și de recreere într-o zonă deosebită din județul Buzău.
Activitățile legate de astronomie au inclus observații asupra cerului nocturn (nepoluat de lumini artificiale) și curenților de meteori activi (28/29 iulie și 29/30 iulie), precum și vizitarea sediului AstroClubului Bisoca și realizarea unei activități observaționale comune. AstroClubul funcționează din iunie 2022 și este deschis unei colaborări de durată cu Asociația Astronomică SIRIUS. Pentru sprijinirea activității AstroClubului și o mai bună cunoaștere a programelor și proiectelor ce pot face obiectul colaborării, Asociația Astronomică SIRIUS a donat AstroClubului 150 de exemplare din colecția revistei „Pași spre infinit”.
Pentru realizarea unui film Dokart intitulat sugestiv „The Dream of The Life’Stone” care are în prim plan evoluţia acestui areal (sit geologic) din județul Buzău, în decursul a cincisprezece ani, au fost realizate fotografii și înregistrări video la Tabăra de sculptură Măgura și Trecătoarea Găvanu, de către o echipă coordonată de Paul-Corneliu Tofan.
Participanții la Școala de Vară au vizitat obiective turistice religioase, precum Mănăstirea Ciolanu, Mănăstirea Găvanu și Mănăstirea Poiana Mărului. Mulțumim și cu acest prilej Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei – Înaltpreasfințitului Arhiepiscop Ciprian, pentru că ne-a acordat arhiereasca binecuvântare de a desfășura filmări la mănăstirile menționate, în vederea includerii secvențelor obținute în proiectul de film documentar cu scop educațional „Bisoca – Buzău plai mioritic” coordonat de Gabriel Săndulescu.
Ne-a bucurat foarte mult întîlnirea cu părintele Mihail Milea de la organizația parteneră Fundația „Sfântul Sava de la Buzău”. Sfinția sa ne-a facilitat organizarea câtorva ediții ale Școlii de Vară la Bisoca, jud. Buzău și Maliuc, jud. Tulcea, în perioada 2006 – 2012. Cu acestă ocazie, membri ai Consiliului Director AAS – vicepreședinte prof. Maria Giușcă, secretar Iulia Chiper, coordonator departamentul administrativ prof. Cristian Costel Stroe, au discutat cu părintele Mihail Milea despre perspectivele colaborării celor două organizații. În acest context, am primit invitația de organizare în 2024 a unei tabere de astronomie pentru copii la Campusul de la Bisoca. Adresăm mulțumiri părntelui Mihail Milea pentru toate darurile oferite și felicitări pentru volumele „Pelerinul” și „Împreună în slujba bisericii, a poporului și a limbii române”!
Alexandru Vătămanu, masterand la Facultatea de Fizică din cadrul Universității „Babeș Bolyai” Cluj-Napoca, ne-a încântat în ultima seară a Școlii de Vară, în jurul focului de tabără oferit de gazdele minunate de la Pensiunea „Poiana Mărului”, Dan Enica și Iuliana Enica, un moment artistic deosebit.
Multumim colaboratorilor noștri din Bârlad și București: Lucian Dogan, Maria-Bianca Dogan, Adam Jinaru și Bogdan Cânepă, pentru susținerea acestui proiect și prietenie!
Președinte AAS, prof. Ioan ADAM