Numărul 36 al revistei „Paşi spre infinit” a fost lansat duminică 26 februarie 2017, în cadrul Adunării Generale a Asociaţiei Astronomice „Sirius” – Club UNESCO.
Revista semestrială de astronomie „Paşi spre infinit”, apărută sub egida Asociaţiei Astronomice „Sirius” şi Liceului Teoretic „Mihai Eminescu” Bârlad, are un caracter informativ şi un caracter educativ. Cititorii revistei beneficiază atât de latura ştiinţifică (astronomică), cât şi de cea literar-artistică.
Revista este tipărită la Editura Sfera din Bârlad & Tipografia IRIMPEX şi se impune printr-un conţinut bogat şi divers, prin articole despre pasionaţii de Astronomie şi prin condiţii grafice deosebite.
Din cuprins:
Orientarea pe bolta cerească/ Near-Earth Asteroids; Editorial / Teorie confirmată; Fazele Lunii ne-au creat probleme încă de mult timp; 15 ANI MERITUOŞI!; Jurnal / Tabăra Naţională „Sub cerul astral al Deltei” 2016; MEDICI ASTRONOMI SAU INVERS?; Iarba este verde. De ce?; Scurtă istorie a cercetării astronomice Româneşti ; Știinţă sau coincidenţe stranii; Drumul planetelor – o promenadă urbană cu tematică astronomică; Diferenţiala unei funcţii, într-un triunghi semiotic; Leibniz Gottfried Wilhelm (filozof); Un test tip „Hartă mută” pentru pregătirea pentru Olimpiada de astronomie; Roiurile globulare, eterne diamante cereşti; Marea Pată Roşie de pe planeta Jupiter (GRS); Ştirile AAS; AAS News; ASTRONOMIA ŞI ŞCOALA/ Cerul văzut de MiniAAS / În căutarea unui nou Pământ (13); Credinţele ţăranului român despre cer şi stele Cerul (24); Cosmopoezii; Astrorebus.
Postere: Activităţi AAS; Curs ESERO, Mărişel, jud.Cluj, 14-18 iulie 2016; Tabăra de astronomie „Sub cerul astral al Deltei”, ediţia I, 15-19 iulie 2016; AAS -15 ani,
16-17 septembrie 2016; ASTRO 2016 – Gala Naţională de Astronomie, Târgovişte, 30 septembrie – 1 octombrie 2016; Săptămâna Mondială a Spaţiului Cosmic, 4-10 octombrie 2016.
Prin intermediul numărului 36, membrii colectivului de redacţie fac împreună cu cititorii revistei încă un pas spre infinitul cunoaşterii!
Prof.Ioan Adam