Nicolaus Copernic  (n. 19 februarie 1473, în orașul Toruń, aflat azi în Polonia – d. 24 mai 1543, Frauenburg, astăzi Frombork, Polonia), astronom și cosmolog, matematician și economist, preot și prelat catolic, a dezvoltat teoria heliocentrică a Sistemului Solar. Naționalitatea sa este reclamată și de germani, dar majoritatea istoricilor îl consideră polonez. Copernic provenea dintr-o familie de comercianţi şi înalţi funcţionari administrativi de etnie germană.
Asociația Astronomică SIRIUS a organizat sâmbătă, 18 februarie 2023, un eveniment dedicat împlinirii a 550 de ani de la nașterea astronomului Nicolaus Copernic. Mulțumim cu acestă ocazie pentru colaborare doamnelor profesoare Anca Radu de la Centrul Educațional YES și Cristina Chirițescu de la Școala Gimnazială „Iorgu Radu” Bârlad!
Activitatea a urmărit crearea unui climat emoțional bun pentru atragerea elevilor spre cunoașterea științifică și apreciere față de contribuția lui Copernic la crearea astronomiei moderne. Biografia și descoperirile lui Nicolaus Copernic, îl situează printre cele mai importante personaje din istoria științei.
Încă de la o vârstă fragedă, Copernic a simțit nevoia să verifice dacă lucrurile sunt exact așa cum se spunea. Astfel, era hotărât ca într-o zi, să verifice afirmația unchiului său (fratele mamei sale Lucas Watzenrode (1447-1512) care, între 1483 și 1485 și-a crescut și educat nepotul, rămas orfan la vârsta de 10 ani)  că Soarele, stelele și alte corpuri gravitează în jurul Pământului.
Mergând să studieze la Universitatea din Bologna, în Italia, Copernic a intrat în contact cu două cărţi care aveau să-i schimbe radical viaţa. „Epitoma Almagestei” scrisă de Ptolemeu era o carte despre modele planetare, în timp ce „Argumente împotriva astrologiei divinatorii” de Giovanni Pico della Mirandola explică motivele pentru care astrologia şi, implicit, predicţiile pentru viitor nu se bazau pe fapte reale. Primul a oferit un rezumat al bazelor astronomiei lui Ptolemeu, cu corecturile lui Regiomontanus și dezvoltările esențiale ale unor modele planetare importante care ar fi sugerat lui Copernic căile care duc la ipoteza heliocentrică.
Cele mai multe observații înregistrate de Copernic, sunt despre eclipse, alinieri și conjuncții ale planetelor și ale stelelor. Prima astfel de observație cunoscută a avut loc la 9 martie 1497, la Bologna. A raportat că el a văzut o eclipsă de Lună și „cea mai strălucitoare stea în ochiul taurului”, Alpha Tauri (Aldebaran). Marea pasiune a vieții, Astronomia, și-a descoperit-o in Italia. A înțeles că pentru a cunoaște lumea în care trăim, trebuie să ridice capul și să privească cerul! Nicolaus Copernic a observat că era mult mai mai uşor de prezis mişcarea planetelor dacă se considera că Soarele ar fi în centru şi  Pământul s-ar roti în jurul acestuia.
Este cunoscut faptul că în urma apariției a noi dovezi odată cu trecerea timpului, o teorie trebuie revizuită sau înlocuită. Este și cazul teoriei geocentrice care a fost înlocuită cu teoria heliocentrică.
Lucrarea de bază a astronomiei în timpul evului mediu a lui Ptolemeu, cuprindea pe lângă un catalog al stelelor cunoscute, o expunere amănunțită a reprezentării geocentrice a Universului. După Ptolemeu, Pământul stă fix în centrul Universului. Toate celelalte corpuri cerești (Luna, Soarele, planetele, stelele) se mișcă pe traiectorii perfect circulare în jurul acestui corp central. Pentru a pune de acord acest sistem cu observațiile astronomice, a fost necesară reprezentarea altor cercuri suplimentare fiecărei orbite în parte, denumite epicicluri, ajungându-se la circa 80 de asemenea orbite, reprezentare care intra în conflict cu datele matematice.
Heliocentrismul este teoria că Soarele este centrul Sistemului Solar. Cuvântul provine din limba greacă (ήλιος Helios= Soare și κέντρον kentron = centru). Conform teoriei dezvoltate de Nicolaus Copernic, planetele orbitează în jurul Soarelui aflat în repaus, Pământul este o planetă care pe lângă o mișcarea anuală în jurul Soarelui se rotește și în jurul propriei axei, iar schimbările foarte lente, pe termen lung a direcției axei de rotație reprezintă precesia echinocțiilor.
Funcția de a explica un fenomen este o caracteristică de bază a unei teorii și această caracteristică diferențiază o teorie de ipoteze, concepte și paradigme. O astfel de diferențiere există între teoria heliocentrică și conceptul de heliocentrism care a fost intuit cu mult timp înainte de epoca Copernic. Într-una dintre lucrările sale, Arhimede menționează ipoteza lansată de Aristarh din Samos în secolul al III-lea înaintea erei noastre, potrivit căreia Soarele şi stelele sunt fixe, iar Pământul se învârte în jurul Soarelui pe o orbită circulară. Aceste informaţii apar în cartea „Despre dimensiunile şi distanţele mutuale ale Soarelui şi Lunii”, în care Aristarh din Samos estimează chiar şi diametrele Soarelui şi al Terrei.
Copernic a redactat un scurt tratat de astronomie, „De Hypothesibus Motuum Coelestium a se Constitutis Commentariolus“, iar înainte de a împlini 40 de ani, scrisese deja „Comentariolus”, o descriere a modelului heliocentric al Sistemului Solar, manuscrisul fiind însă destinat numai apropiaţilor.
În acelaşi an începe să lucreze la opera sa fundamentală, „De Revolutionibus Orbium Coelestium” („Despre mişcările de revoluţie ale corpurilor cereşti”), pe care o termină în 1530. Lucrarea va fi publicată abia în anul 1543, cu puţin înainte de moarte, Copernic fiind conştient de contradicţiile cuprinse faţă de doctrina oficială a Bisericii Catolice.
Copernic a produs o adevărată revoluție științifică, în timp ce Galileo Galilei, Johannes Kepler și Isaac Newton, au continuat să explice Universul, să răspundă întrebărilor la care nu aveam răspuns….
Astronomia are meritul de a ne arată adevăruri dincolo de aparențe…

Președinte AAS, prof. Ioan ADAM