Adunarea Generală a Asociaţiei Astronomice „Sirius”-Club UNESCO din 25 februarie 2018 a oferit posibilitatea prezentării proiectelor derulate şi activităţilor AAS realizate de la precedenta Adunare Generală, precum şi aprobarea proiectului de activităţi pentru 2018. Adunarea Generală a oferit cadrul necesar propunerilor care vizează îmbunătăţirea activităţii şi creşterii vizibilităţii organizaţiei.
Principalele proiecte şi activităţi derulate în anul 2017:
Organizarea Concursului Naţional „Excelenţa în astronomia de amatori”, ediţia I, aprilie-octombrie; Organizarea Concursului Regional „Luceafărul”, ediţia a IV-a, ianuarie-martie; Proiectul „Omul în Cosmos” derulat în cadrul Programului „Luna Mondială a Astronomiei”, aprilie; Proiectul „Tabăra de lângă casă”, iulie-august; Proiectul „Priviţi cerul înstelat!”; Partener în proiectul Tabăra Naţională „Sub cerul astral al Deltei”, 21 –24 iulie; Participare la „Zilele Cluburilor UNESCO din România”, Târgovişte, 20-22 ianuarie;
Participare la Workshop-ul introductiv ESERO, Giroc, jud.Timiş, 4-7 februarie; Organizarea etapei judeţene a Olimpiadei de Astronomie şi Astrofizică, 18 februarie; Participare la etapa naţională a Olimpiadei de Astronomie şi Astrofizică, Călimăneşti, jud.Vâlcea, 18-22 aprilie; Excursie tematică la Chişinău, 13 mai; Participare la Expoziţia/Concurs „Eu şi Universul”, Tulcea, iunie; ZIUA MONDIALĂ A MEDIULUI, 5 iunie; Organizarea concursului „Paşi spre infinit”, ediţia a XXXIII-a, 10 iunie; Participare la Concursul Internaţional „Cassini – om de ştiinţă pentru o zi”; Organizarea evenimentului ASTEROID DAY, 29 iunie; Participare la Tabăra JUNIOR ASTRONOMER RANGERS, Munţii Măcinului, 11-16 iulie; Participare la Tabăra Internaţională „Grai românesc”, Maliuc, 19-22 iulie; Participare la proiectul Internaţional ERATHOSTENE, septembrie; Participare la Concursul Internaţional „Green Planet”, Moscova; Activităţi derulate în cadrul Programului „Săptămâna Mondială a Spaţiului Cosmic”, 4-10 octombrie; Participare la întâlnirea coordonatorilor ESERO, regiunea NORD-EST, Voroneţ, 20-22 octombrie; Participare la evenimentul „Voluntariat prin parteneriat în astronomia de amatori”, Runcu Stone, 11-12 noiembrie & Conferinţa naţională a asociaţiilor de astronomie din România, Târgovişte, 13 noiembrie; Organizarea evenimentului „Stele de Crăciun”, 22 decembrie.
S-au oferit cu această ocazie diplome pentru participarea la diverse activităţi şi pentru situaţii speciale:
-Diplome pentru premianţii concursului “Paşi spre infinit”, ediţia a XXXIII-a:
Categoria seniori
Premiul I / Paul Oprea, Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” Bârlad; Premiul I / Alexandru Vătămanu, C.N. „Gheorghe Roşca Codreanu” Bârlad; Premiul II / Miriam Ioana Diţu, C.N. „Gheorghe Roşca Codreanu” Bârlad; Premiul III / Tudorel Cătălin Stafie, Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” Bârlad; Premiul III / Denis Ifrim, Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” Bârlad;
Categoria juniori
Premiul I / Ştefan-Adrian Mihai, C.N. „Gheorghe Roşca Codreanu” Bârlad;
-Diplome de onoare pentru implicarea deosebită în derularea programelor şi proiectelor Asociaţiei Astronomice „Sirius”-Club UNESCO şi rezultatele obţinute în calitate de membru AAS & elevi în clasa a XII-a: Consuela-Daniela Trif / Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” Bârlad, Iulia-Denisa Ciulin / Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” Bârlad, Ada Rotaru / C.N. „Gheorghe Roşca Codreanu” Bârlad;
-Diplome de onoare pentru activitatea de voluntariat: Andreea Stăvărache şi Georgiana Vasluianu, eleve la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” Bârlad;
-Distincţia “Dr.Harald Alexandrescu”: Emil George Mocanu şi Cristian Paul Angheluţă. Distincţia se acordă membrilor AAS începând cu anul 2006 pentru activitatea excepţională şi contribuţia la creşterea prestigiului organizaţiei (minim 5 ani de activitate).
Adunarea Generală AAS a evidenţiat complexitatea programelor şi proiectelor derulate, precum şi crearea unei perspective internaţionale asupra activităţilor pe care membrii asociaţiei le desfăşoară începând cu anul 2001. Felicităm cu această ocazie membrii AAS pentru promovarea ştiinţifică şi culturală a comunităţii bârlădene!
Preşedinte AAS, prof.Ioan Adam