Pentru a localiza poziţiile unei planete pe orbita sa în raport cu Pământul şi Soarele, au fost definite poziţii speciale numite configuraţii. Când o planetă văzută de pe Pământ este în aceeaşi direcţie cu Soarele, se realizează o conjuncţie.
Când o planetă interioară este între Soare şi Pământ, se realizează o conjuncţie inferioară. Partea întunecată a planetei este îndreptată în direcţia noastră; planeta este invizibilă.
Când o planetă este dincolo de Soare în raport cu Pământul, se realizează o conjuncţie superioară şi este invizibilă pentru observatorii de pe Pământ.
Când planetele se depărtează de conjuncţie, distanţa lor unghiulară faţă de Soare creşte. Această distanţă unghiulară care este chiar unghiul dintre linia ce uneşte Pământul cu Soarele şi linia de la Pământ la planetă, se numeste elongaţia planetei.
Dacă linia de la Pământ la planetă este tangentă orbitei planetei, elongaţia are valoare maximă. În această poziţie specială, Venus poate fi observată foarte bine.
Configuraţii planetare
Pentru o planetă exterioară precum Marte sau Jupiter, se realizează următoarele configuraţii:
1. Opoziţia, când planeta văzută de pe Pământ este în partea opusă Pământului faţă de Soare. Atunci se poate observa planeta cel mai bine deoarece răsare la apusul Soarelui şi apune la răsăritul acestuia.
2. Cuadratura vestică, atunci când planeta este la vest de Soare şi formează un unghi drept cu direcţia Pământ-Soare.
3. Conjuncţia, când planeta este pe partea opusă Soarelui faţă de Pământ; Pământul, Soarele şi planeta sunt aliniate şi planeta este ascunsă de Soare.
4. Cuadratura estică, atunci când planeta este la est de Soare şi formează un unghi drept cu direcţia Pământ-Soare.
Mari opoziţii
Opoziţia unei planete exterioare are loc atunci când planeta se vede de pe Pământ în partea diametral opusă Soarelui pe bolta cerească (Pământul se află între planetă şi Soare). Deoarece planele orbitelor planetelor diferă, alinierea nu este perfectă.
Opoziţiile planetei Marte se succed la un interval de aproape doi ani (779 de zile), interval care se numeşte perioadă sinodică şi este rezultatul compunerii mişcărilor de revoluţie ale Pământului şi planetei în jurul Soarelui.
Dacă la opoziţia planetei, aceasta este aproape de periheliul său, ea este mai apropiată de Soare şi în consecinţă şi de Pământ. Această situaţie se numeşte „mare opoziţie” sau opoziţie perihelică şi se repetă o dată la 15-17 ani.
Diagrama indică poziţia relativă a Pământului şi a planetei Marte la diferite opoziţii, 1995 – 2012, precum şi opoziţiile la periheliu din 2018 şi 2020 (liniile dintre planete sunt în negru pentru opoziţii din trecut şi în roşu pentru opoziţii viitoare). Distanţa (MMI, sau milioane de mile) dintre Pământ şi Marte este, indicată în Mmi = milioane de mile.
Tabelul de mai jos listează toate opoziţiile 1995 – 2037, care acoperă doar puţin peste două serii de opoziţii şi arată că noi am fost relativ aproape de Marte în 2001 şi 2005, aproape în mod excepţional în 2003 şi va fi destul de aproape de Marte în 2020 şi 2033.
Opoziţiile lui Marte, 1995 – 2037
Data |
Data celei mai apropiate întâlniri |
Distanţa cea mai mică |
Feb 12 1995 |
Feb 11 1995 |
0,67569 / 62,8 |