Revista „Paşi spre infinit” nr.33

Asociaţia Astronomică „Sirius”-Club UNESCO, în parteneriat cu Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” Bârlad şi Asociaţia „Artă. Cultură. Tradiţie”, a finalizat   proiectul Editarea revistei „Paşi spre infinit” nr.33. Proiectul este co-finanţat de Consiliul Judeţean Vaslui în cadrul Programului judeţean pentru finanţarea nerambursabilă a activităţilor nonprofit de interes general pentru anul 2015. Valoarea finanţării acordate este de 7119 lei (echivalentul a 90% din costul total al proiectului).         

Publicaţia este semestrială şi are un tiraj de 500 de exemplare. Directorul revistei: prof.Ioan Adam; Redactor şef: prof.Ioan Puflea; Redactor şef adjunct: prof.Maria Giuşcă, Flaviana-Florina Tătaru. Revista este tipărită chiar de la primul număr la Tipografia IRIMPEX Bârlad / Editura “Sfera”.

Din cuprinsul numărului 33:

Editorial: Programul „Anul Internaţional al Luminii”; Orientarea pe bolta cerească/ Jupiter – o stea nereuşită; Originea şi evoluţia Universului: modelul Big Bang şi neîmplinirile sale (II); Care a fost primul observator astronomic din România?; EVRY SCHATZMAN- reîntâlnire după 55 ani; Conicele, în astronomie şi în geometrie (eseu interdisciplinar); Interdisciplinaritatea licenţei în astronomie; De 6 ori cea mai !!! V 1500 CYG sau NOVA CYG 1975 după 40 de ani; Stele variabile cu eclipsă; Binare fizice şi introducere în Astronomia Socializantă; Anomalii gravitaţionale pe Terra şi posibile explicaţii (2); Gaze cu Efect de Seră; Construiţi-vă filtre cu lichid; Despre invaliditatea modelului cosmologic Big-Bang (2); Ştirile AAS; Astronomia şi şcoala / Cerul văzut de MiniAAS / În căutarea unui nou Pământ (10); Credinţele ţăranului român despre cer şi stele. Cerul (21); Jurnalul de olimpiadă; Cosmopoezii; Astrorebus.

Postere: Activităţi AAS; Fenomene astronomice în actualitate. Eclipsa de Soare din 20 martie 2015; Concursul Naţional “Proiecte de astronomie”, ianuarie-martie 2015; Concursul EQUINOX, Suceava, 28 martie 2015; Universul florilor; Luna Mondială a Astronomiei, aprilie 2015; Simpozionul „Călătorie în spaţiul cosmic”, 14 mai 2015.

Preşedinte AAS, prof.Ioan Adam

 

Coperta 1 nr33 Coperta 2 nr33