Sâmbătă. 1 Iunie 2024, s-a desfășurat la sediul secundar AAS, prima activitate din cadrul parteneriatului dintre Școala Gimnazială Nr.1 Slobozia Conachi, județul Galați și Asociația Astronomică SIRIUS, cu titlul „În lumea științei – Astronomia pe înțelesul copiilor”.
Mulțumim doamnei director prof. Lucica Florea și cadrelor didactice care au făcut parte din delegație pentru deschiderea către Astronomie, în condițiile în care, în ciuda demersurilor noastre, Ministerul Educației nu dorește ca această disciplină să fie studiată în școală, oferindu-le copiilor o seară astronomică într-o zi de mare sărbătoare!
De ce iubesc copiii spațiul cosmic? Copiii sunt pur și simplu interesați să învețe despre spațiu, în principal pentru că este un subiect captivant care stârnește idei de aventură și mister. Învățarea despre spațiu la o vârstă fragedă va încuraja și mai mult copiii să aspire la cariere în știință și tehnologie, chiar dacă în cele din urmă nu au legătură cu explorarea spațiului.
De ce iubesc elevii astronomia? Nu este un secret pentru nimeni că frumusețea și misterul Universului sunt o sursă de inspirație pentru mulți oameni. Pentru unii, astronomia oferă un sentiment de uimire, în timp ce alții o văd ca pe o modalitate de a descoperi secretele Cosmosului. Astronomia poate fi folosită pentru a ilustra multe concepte ale fizicii, cum ar fi gravitația, lumina și spectrele. Astronomia, prin introducerea elevilor în dimensiunea și vârsta obiectelor din Univers, le oferă experiență de a gândi mai abstract la scara de timp, distanță și dimensiune. De ce inspiră astronomia? Simțul descoperirii: Astronomia este un domeniu care evoluează mereu, cu noi descoperiri. Acest sentiment de descoperire poate fi incitant și inspirator.
În prima parte a evenimentului din 1 Iunie, s-a purtat un dialog referitor la ceea ce vedem pe bolta cerească, Catalogul Messier, activitățile în care se pot implica și afirma tinerii: descoperirea de asteroizi, comete, rapoarte de observare la Organizația Internațională de Meteori, identificarea de noi stele variabile, proiecte NASA și Agenția Spațială Europeană și altele. În cea de-a doua parte a serii astronomice, oaspeții noștri au avut ocazia să identifice Steaua Polară, constelațiile vizibile la acel moment, o serie de asterisme precum Triunghiul de Vară și Triunghiul Primăverii, să observe prin telescop stele duble și obiecte Messier.
Care este frumusețea astronomiei? Imagini captivante din Cosmos…Ea transcende simpla cercetare științifică; aprinde imaginația și stârnește sufletele. Prin imagini captivante, realizăm măreția și arta prezente în Cosmos. În același timp, astronomia este distractivă! Este o călătorie fără sfârșit a noi descoperiri, cu noi revelații despre Univers. Chiar și după secole de observații ale bolții cerești, mai sunt atât de multe de învățat despre Universul în care trăim…
A fost o reală plăcere să interacționăm cu niște copii minunați, dornici să exploreze mediul înconjurător și cadre didactice care au demonstrat că există CERUL DIN NOI!
Mușțumim familiei Ghergescu pentru întreg sprijinul acordat organizării acestui eveniment deosebit!
Copilăria este o lume aparte, plină de curiozitate, candoare și lumină. Să vă bucuraţi de ea, dragi copii! Să aveți parte de aventuri minunate alături de Paxi, mascota oficială a Biroului Educațional al Agenției Spațiale Europene! Paxi este un mic extraterestru care provine de pe planeta Ally-O. A venit pe Pământ pentru a cunoaște noi prieteni și a duce copiii într-o călătorie aventuroasă de explorare a spațiului. Paxi ajută copiii de toate vârstele să învețe despre Univers, Sistemul nostru Solar și secretele planetei Pământ printr-o serie de videoclipuri, jocuri online și postere.
LA MULȚI ANI de Ziua Copilului!
Președinte AAS, prof. Ioan ADAM