În trecut cometele erau învăluite în mister şi apariţia lor aducea teamă în inimile oamenilor. Nici un corp ceresc nu era mai enigmatic şi în aparentă inpredictibilitate. Asta până în secolul al XVII-lea, când Isaac Newton a venit cu teoria gravitaţiei. În 1687, Newton a furnizat o metodă complexă şi dificilă care arată că, la fel ca şi planetele, cometele se mişcă pe o orbită previzibilă în jurul Soarelui.

Newton a aplicat metoda sa într-un singur caz – cometa din 1680  arătând că se mişcă pe o orbită aproape parabolică în jurul Soarelui. Edmont Halley s-a gândit să aplice aceaşi metodă la alte comete. Prin 1695, el a început să realizeze că cometa din 1682 s-a întors cu mai multe ocazii în vecinătatea Soarelui şi că se mişcă pe un drum eliptic alungit. El a vrut să-şi rafineze rezultatele, dar observaţiile sale nu erau destul de precise. John Flamsteed, Astronomul Regal de la Greenwich, avea datele necesare lui Halley, dar din nefericire cei doi nu erau în relaţii prea bune.

Newton, care era adept al “stoarcerii” informaţiilor de la Flamsteed, a obţinut observaţiile pe care Halley le ceruse. În următorii 10 ani, când nu era ocupat cu alte responsabilităţi (era un controlor la monetăria din Chester şi a fost promovat ca ofiţer naval, navigând cu nava sa Paramore Pink de două ori peste Atlantic pentru a cartografia variaţii magnetice locale), Halley a compus “pactul enorm de calculare”.

Abia în 1705 reuşeşte să-şi publice rezultatele, incluzând orbitele a 24 de comete care au trecut periheliul între 1337 şi 1698. A observat o asemănare izbitoare în orbitele cometelor din 1531, 1607 şi 1698 şi a ajuns la concluzia că acesta este unul şi acelaşi obiect care s-a mişcat retrogradat în jurul Soarelui. El a spus :”Pot să prezic cu siguranţă întoarcerea [cometei] în 1758 … Dacă după cum deja am spus se va întoarce … nu se va refuza faptul că acest lucru a fost descoperit pentru primă oară de un englez.”

I s-a acordat într-adevăr dreptate, după ce în noaptea de Crăciun din 1758, un atronom german, Johann Georg Palitzsch, a observat un obiect vag în constelaţia Peşti,  o cometă se apropia de Soare. Atunci când orbita acesteia a fost calculată, s-a descoperit că era identică cu a lui Halley.