În perioada 20-22.01.2017 s-a desfăşurat la Târgovişte evenimentul „Zilele Cluburilor UNESCO din România”, organizat de Federația Română a Asociațiilor, Centrelor şi Cluburilor UNESCO (FRACCU) şi Centrul Cultural pentru UNESCO „Cetatea Romanței” Târgoviște.
Reprezentanţii a 25 de asociaţii, centre şi cluburi pentru UNESCO, printre care şi Asociaţia Astronomică “Sirius”, au prezentat raportul de activitate la nivelul anului 2016 şi programul de activitate pentru anul 2017, au participat la inaugurarea Centrului Cultural pentru UNESCO „Cetatea Romanței” Târgoviște, au vizitat obiective cultural-istorice şi turistice din municipiul Târgovişte: Curtea Domnească, Turnul Chindiei, Muzeul Tiparului şi Cărţii Vechi, Muzeul Scriitorilor Dâmboviţeni, Muzeul de Artă, Mănăstirea Stelea, Mănăstirea Dealu şi au vizionat la Teatrul „Tony Bulandra” din Târgovişte spectacolul „Gaiţele”.
În cadrul raportului de activitate, doamna Virginia Meheş – preşedintele Federației Române a Asociațiilor, Cluburilor și Centrelor UNESCO a evocat organizarea la Bârlad în septembrie 2016 a evenimentului „Asociaţia Astronomică „Sirius” – 15 ani”, activitate desfăşurată sub egida FRACCU. Cu această ocazie, prof.Ioan Adam – preşedintele AAS, a oferit conducerii Federației Române a Asociațiilor, Cluburilor și Centrelor UNESCO, în semn de preţuire pentru contribuţia remarcabilă la susţinerea proiectelor şi programelor asociaţiei, „Placheta aniversară”.
Alături de celelalte Cluburi UNESCO care desfăşoară acţiuni specifice în sferele educaţiei, ştiinţei şi culturii şi care contribuie la creşterea prestigiului Federaţiei Europene a Cluburilor UNESCO (FEACU) şi FRACCU, Asociaţia Astronomică „Sirius” a primit distincţia aniversară FEACU. Doamna Daniela Popescu – preşedintele Federaţiei Europene a Asociaţiilor, Centrelor şi Cluburilor UNESCO a subliniat meritul AAS pentru sprijinirea UNESCO prin proiectele remarcabile derulate în cei 15 ani de activitate în cadrul societăţii civile.
Activitatea Asociaţiei Astronomice „Sirius” care se va desfăşura în 2017 sub egida FRACCU este Concursul Naţional „EXCELENŢA ÎN ASTRONOMIA DE AMATORI”.
Fiind şi un prilej de celebrare a „Luceafărului” poeziei româneşti şi de reflecţie asupra culturii româneşti, evenimentul de la Târgovişte a fost dedicat Zilei Culturii Naţionale. Participanţilor la Zilele Cluburilor UNESCO le-a fost oferit din partea organizatorilor şi un popas muzical „Romanţa şi surorile ei europene”. Este cunoscut faptul că municipiul Târgovişte organizează Festivalul Naţional de Romanţe „Crizantema de Aur”, ajuns în 2017 la ediţia 50.
Mulţumim doamnei director Alina Mavrodin-Vasiliu şi întregii echipe din Comiteul de organizare al evenimentului pentru ospitalitate, prietenie şi pentru oportunitatea de a cunoaşte mai bine zestrea cultural-istorică a municipiului Târgovişte.
Preşedinte AAS, prof. Ioan Adam
Galerie foto: