Durata unei călătorii interstelare folosind tehnologia prezentă, este influenţată de bugetul pe care îl deţii. Dacă poţi folosi PIB-ul întregului glob timp de un secol, ai putea construi şi depozita în siguranţă destulă antimaterie pentru a lansa un robot în spaţiu, sau chiar o expediţie umană spre cea mai apropiată stea (să spunem Alpha Centauri), într-o călătorie ce va dura câteva decenii. Pentru a frâna, dacă este necesar, se poate folosi o frână magnetică.
Dar dacă nu poţi avea decât bugetul tuturor armatelor Globului pentru un an şi ai putea să obţii izotopi fuzionabili de la bombe cu hidrogen, ai putea depozita pe orbită (dacă cetăţenii lumii au încredere în tine). Cu o navă propulsată cu ajutorul fuziunii atomice, ar urma să ajungeţi la cea mai apropiată stea în câteva secole.
Dacă nu ai un buget prea mare, dar ai foarte mult timp liber, ai putea să lansezi o pânză (de vapor) pe care trebuie să o desfaci cât mai aproape de Soare. Acesta o va propulsa cu ajutorul “vântului” solar. Un astfel de aparat are nevoie însă de 1000 de ani pentru a putea ajunge la Alpha Centauri. Ar putea fi făcută să ajungă mai repede, dacă nu ar exista nici un om la bord şi singura încărcătură ar fi un mic robot fotograf. Această călătorie ar dura doar 500 de ani. Durata zborului ar putea fi scurtată dacă s-ar folosi o staţie laser ce orbitează Soarele; aceasta ar implica mai mulţi bani (doar câteva miliarde de dolari pentru a fi construită).