În perioada 24-29 mai 2024 se desfășoară la Iași etapa națională a Olimpiadei de Astronomie. Vineri, 24 mai, în Aula „Mihai Eminescu” a Universității „Al. I. Cuza”, a avut loc deschiderea ediției a XXI-a a acestei competiții. Cu această ocazie, prof. Ana Elisabeta Naghi – Inspector Școlar General M.E. Matematică și Astronomie, a înmânat distincții „În semn de recunoaștere a înaltei valori profesionale și pentru contribuția științifică și didactică adusă în domeniul Astronomiei și Astrofizicii.” profesorului Ioan Adam – președintele Asociației Astronomice SIRIUS, profesorului Dimitrie Olenici – muzeograf astronom la Planetariul / Observatorul astronomic de la Suceava, profesoarei Eugenia Marcu – Școala „Constantin Brâncuși”, Cluj-Napoca. Continuă să citești
Arhive lunare: mai 2024
Un arc peste timp: despre drumul de la Bârlad în Statele Unite…. cu emoție și recunoștință!
Un arc peste timp: despre drumul de la Bârlad în
Statele Unite…. cu emoție și recunoștință!
Vlad Mărgărint, Tenure-Track Assistant Professor, USA
De curând am devenit Tenure-Track Assistant Professor, altfel spus Profesor Asistent / Profesor Junior la Universitatea Carolina de Nord din orașul Charlotte (UNC Charlotte). Această universitate este una dintre cele cu cea mai mare creștere din ultimii ani, atât din punct de vedere al numărului de studenți, cât și al numărului de clădiri / laboratoare / departamente. Mai mult, orașul Charlotte, al-2 lea cel mai mare hub bancar din Statele Unite după New York City, este un oraș foarte popular în SUA datorită climei și a proximității de mare și de munte și alte orașe mari (New York, Washington DC, Miami, Atlanta, etc.).
Când am anunțat că am obținut această poziție, am primit foarte multe mesaje de felicitare, unele sunând ‘Mult succes în noua viață din Carolina de Nord’. Într-adevăr, simt că o dată cu postul acesta am intrat într-o nouă lume. O lume în care am responsabilitatea să cresc următoarele generații și să produc cercetare de cea mai mare calitate. Studenții de la această Universitate sunt foarte diverși, venind din peste 100 de țări, ceea ce face lucrurile foarte interesante! Învăț foarte multe despre diversele culturi de aici. În același timp, călătoresc în diferite regiuni ale Statelor Unite și am ocazia să cunosc specificul diferitelor state, de la Colorado, la Texas sau California.
Însă, vreau să folosesc acest moment să vorbesc generațiilor viitoare despre o parte a traseului meu și despre o parte din oamenii care au făcut aceste lucruri posibile. Mă bucur să am oportunitatea să reflectez la anii care au trecut! Așa că hai să ne întoarcem la începuturi!
Am început de mic, de la Școala Nr.8 (care a fost super pentru mine!), să particip la diverse competiții și la pregătirile de weekend oferite de Prof. Adam și de Asociația Astronomică SIRIUS. Asta pentru mine a deschis poarta spre o lume imensă! Șansa de a avea o astfel de organizație ca AAS în orașul meu natal, a fost extraordinară! În clasa a 7-a am descoperit că am o rezonanță aparte cu ideile din Geometria pe care o învățam atunci de la Prof. Captarencu. Aici e foarte important de menționat că familia mea m-a încurajat mereu să fac asta! Vorbim atât de părinți, de bunici de unchi și mătuși (cât și de familia mea extinsă de astăzi din partea soției)!
Am avut încă de atunci o chemare interioară pentru Știință și am început să particip la diverse competiții de mic și să cunosc tot felul de oameni cu interese comune din țară. Am avut parte de niște condiții foarte bune de dezvoltare la selecția și pregătirea Loturilor Olimpice oferite la Călimănești și organizate de Prof. Mihail Sandu. Am fost de atâtea ori în orașul acela, încât aș putea spune că a fost parte importantă din viața mea de elev de gimnaziu și de liceu. Acolo am cunoscut elevi cu interese similare cu care sunt încă în contact.
Amintiri frumoase pe care le-am păstrat până astăzi și la care mă întorc deseori. Îmi amintesc de primul lot olimpic în care am trăit pentru prima dată experiența foarte faină, gândită de domnul professor Sandu, alături de ceilalți organizatori. Îmi amintesc că Loturile de Fizică și cel de Astronomie, s-au desfășurat în paralel și că elevii de la Fizică erau mai mari ca noi de vârstă și că veneau din alte zone ale țării, preponderent București și Ploiești. Primele interacțiuni cu ei mi-au rămas vii în memorie, trebuie să vă gândiți că eram în clasa a 7-a și că veneam dintr-o regiune a țării departe de capitala țării… a fost o adevarată experiență formatoare pentru un tânăr! Am multe amintiri legate de ideile excelente pe care le-am învățat acolo, despre profesorii foarte faini pe care i-am întâlnit.
Am continuat să particip la aceste pregătiri și în perioada liceului, când am avut și participări la olimpiadele internaționale unde am obținut medalii care m-au ajutat în carieră. În perioada liceului am participat de două ori și în lotul lărgit pentru Olimpiada Internațională de Fizică. Aceste participări sunt o parte din realizările de care sunt în continuare mândru! Mi s-a spus că am fost primul elev din județul Vaslui care s-a calificat în loturile lărgite de Fizică și de Astrofizică doi ani la rând. Aș dori să adaug faptul că în perioada liceului am fost influențat și de domnii și doamnele profesoare de la Colegiul Național „Gheorghe Roșca Codreanu” Bârlad, cât și de un grup de colegi și de prieteni de vârste mai mari cu care încă mai sunt în contact.
Apoi a urmat perioada de studenție la Facultatea de Matematică, când m-am mutat la București. Am avut norocul să fiu într-o grupă excelentă cu niște colegi foarte buni și asta m-a ambiționat și pe mine să mă autodepășesc. Am avut colegi minunați în căminul A1, de unde am cele mai frumoase amintiri din studenție! Apoi domnii și doamnele profesoare de la București și-au pus amprenta asupra mea în perioada de studenție. Am avut foarte multe de învățat de la majoritatea dintre ei, în special de la profesorul de la teza de licență, Prof. Victor Vuletescu care m-a ajutat să obțin și poziția de master la ETH Zurich cu ajutorul unei scrisori de recomandare. A fost un mediu de creștere foarte bun pentru mine, ținând cont că la finalul clasei a 12-a am schimbat domeniul: am ieșit din zona de confort a Fizicii și a Astrofizicii și mi-am început drumul în Matematică!
Uitându-mă înapoi astăzi, nu a fost chiar ușor, însă am avut norocul să am parte de o educație foarte bună la Universitatea din București. Astăzi sunt încă în contact cu o parte dintre foștii colegi și cu o parte dintre domnii Profesori. Mai ales cu cei cu interese în Teoria Probabilităților, atât juniori cât și seniori – Domnii Profesori Ionel Popescu, Lucian Beznea și Iulian Cîmpean de la București și Dr. Oana Lang de la Cluj.
Perioada de la ETH Zurich a fost cu adevărat poate cea mai nebună parte a traseului meu. Am de gând să o detaliez pe viitor, căci este una dintre părțile cele mai intense din viața mea de până acum! Aș putea scrie și vorbi ore întregi despre perioada asta și tot nu mi s-ar părea suficient. Acolo am scris primul meu rezultat de cercetare sub îndrumarea Prof. Antti Knowles. Acolo am întâlnit niște oameni deosebiți precum Victor, Sorin, Octavian, Marina, Livia, Igor, Jonas și mulți alții care m-au ajutat efectiv să îmi termin Masterul. Aici l-am întâlnit și pe Cezar Lupu cu care am păstrat legătura peste ani și care m-a ajutat cu sfaturi.
Vreau să vă mărturisesc că am plecat cu foarte puține resurse financiare în Elveția și că totuși, cu ajutorul oamenilor și cu ajutorul unor burse pe care le-am luat de la un punct încolo, am reușit să termin Masterul și să obțin o poziție de Doctorat în Marea Britanie. Au fost zile întregi în care am crezut că acest lucru nu o să fie posibil. Prețurile pe care le vedeam în jurul meu în Elveția nu mă încurajau…Însă am reușit să ‘rămân atârnat’ cumva pe ‘marginea prăpastiei’ și să nu renunț! Am fost nevoit să fac foarte multe lucruri în afara studiilor pentru susținere financiară, îmi amintesc despre nopțile-n care zugrăveam pereții pentru balul care urma să se întâmple, sau despre cele 8 mutări pe care le-am făcut în oraș pentru că nu mai puteam să mai îmi plătesc chiria, sau despre vara anului 2014 în care am trăit majoritatea timpului în Spania și Germania (neavând resurse să rămân peste vară în Zurich) la conferințe și în care mă pregăteam pentru examenele din toamnă care erau esențiale pentru aplicația la Doctorat….. și aceste lucruri fac parte din viață! Cert este că am avut parte de ajutor academic excelent de la Profesorii de la cursuri și de la comunitatea academică a studenților de doctorat de la ETH Zurich. Acolo l-am cunoscut și pe Alex Păunoiu și ulterior pe părinții lui, nașii noștri! Mă uit în urmă și sunt recunoscător tuturor acestor oameni fără de care nu aș fi reușit!
În Marea Britanie i-am întâlnit pe Prof. Belyaev și pe Prof. Terry Lyons care au fost mentorii mei și care mi-au dat primele direcții de cercetare. În aceleași direcții lucrez și astăzi. Acolo am întâlnit și foarte buni mentori din rândul oamenilor care terminaseră déjà doctoratul și erau la început în cariera academică, mă gândesc aici în special la Dr. Ilya Chevrev. Cu el și soția lui, Raluca David, am rămas în relații strânse dar și cu alți români din comunitatea super faină din Oxford.
În timpul perioadei din Oxford, am interacționat foarte mult cu comunitatea din Berlin, care a fost extraordinară. Prof. Peter Friz m-a ajutat foarte mult în carieră. În aceeași perioadă, i-am cunoscut și pe cei din comunitatea de Geometrie Aleatorie și Probabilități, comunitatea din care fac parte și astăzi și cu care sunt în contact strâns, mai ales cu membrii din Scandinavia, precum Dr. Lukas Schougsi (SUA) și Dr. Johannes Wiesel. În Oxford am întâlnit tot felul de studenți pasionați cu care țin legătura și astăzi și o comunitate de români foarte faină! Aici i-am întâlnit pe Theodor și Ioana, Andreea, Mariela și Dani, Cora, Mihai, Cosmina, Ciprian, Sandor și Eliza, pe Bogdan, Bayar și Stefan, Ioan, alături de Răzvan, Georgiana și Alex din Londra și mulți alții. Aici l-am întâlnit și pe Alex Hening cu care am țintut legătura peste ani și care m-a ajutat cu diverse sfaturi peste ani.
În Oxford am întâlnit-o și pe soția mea în fața colegiului unde stăteam, prin intermediul lui Alex Călin. Soția mea care m-a urmat în jurul lumii și care a făcut foarte multe pentru mine! Acest articol este și pentru ea!
Apoi a urmat plecarea spre Asia, unde am avut una dintre cele mai interesante experiențe de viață departe de Europa. O perioadă pe care o voi detalia la un moment dat când viața îmi ‘va da răgaz!’. Acolo am cunoscut niște colaboratori extraordinari! Locul este extrem de axat pe Teoria Probabilităților și am avut foarte multe de explorat! Acolo am învățat alte domenii de cercetare și am lucrat și cu primul meu colaborator mai tânăr. A fost o aventură incredibilă din viața mea în care am dormit mult mai puțin decât plănuiam și în care am trăit intens fiecare moment! Am avut astfel ocazia să călătoresc foarte mult în regiunea Asiei de Sud-Est.
Astăzi, trăiesc pe al 3-lea continent…sunt în Statele Unite de un an și jumătate și îmi place foarte mult aici! Este un loc al inovației și al oportunităților! Apreciez foarte mult deschiderea și dinamismul de aici, consider chiar că mi se potrivește ca spirit!
Sper că v-am convins că lucrurile nu vin de nicăieri, că oamenii prin acțiunile lor pot șlefui destinele celorlalți. Din punctul meu de vedere, cel mai bun mod de a le mulțumi celor care te-au ajutat este să oferi cât mai mult generațiilor următoare! Ăsta este crezul meu profesional și cu gândul ăsta îmi fac meseria în fiecare zi. O parte din meseria mea este să stau zilnic printre tineri și să îi ajut să își atingă potențialul. Dacă nu aș iubi interacțiunea cu tinerii din toată lumea, nu aș putea să practic meseria asta.
Chiar și când lucrurile nu au devenit ușoare, am rămas fidel spiritului meu, spirit pe care l-am avut șlefuit de mic, de către familia mea și de oamenii pe care i-am întâlnit pe parcurs. Nu în ultimul rând mă gândesc la oamenii care mă încurajează an de an în viața de zi cu zi, pe social media! Le mulțumesc foarte mult pentru gândurile oferite în toți acești ani și pentru suportul moral. Fiecare din ‘multiplele vieți’ pe care le-am trăit până acum, a contribuit cu ceva la acest arc de la Bârlad până la poziția academică din Statele Unite ale Americii de astăzi. Acest articol este dedicat familiei mele și lor!
Doresc la mulți ani și la cât mai mulți cititori revistei ‘Pași spre infinit’, revistă unică în România!
Calendar Astronomic Mai 2024
CALENDAR ASTRONOMIC 2024
Fenomene astronomice în luna mai
/Datele din acest calendar sunt valabile pentru coordonatele Bârladului/
Latitudine: 46,23°N, Longitudine: 27,67°E
Evenimente
03-04 mai – Dimineața
Luna lângă Saturn și Marte
4 mai – intervalul orar 00:28 – 03:53
Ocultarea lunară a lui Saturn
Luna va trece prin fața lui Saturn, creând o ocultație lunară vizibilă din Antarctica.
Harta alăturată arată vizibilitatea ocultării în întreaga lume. Contururile separate arată unde este vizibilă dispariția lui Saturn (arată cu roșu) și unde este vizibilă reapariția sa (arată cu albastru). Contururile solide arată unde este posibil ca fiecare eveniment să fie vizibil prin binoclu la o altitudine rezonabilă pe cer. Continuă să citești