« 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 ... 14 »

CALENDAR ASTRONOMIC OCTOMBRIE 2010

Fenomene astronomice în luna octombrie

/Datele din acest calendar sunt valabile pentru coordonatele Bârladului/

Fenomene de interes general în cursul acestei luni:

01 octombrie     -Saturn în conjuncţie cu Soarele (ora 04)

04 octombrie     -Luna aproape de steaua Regulus / constelaţia Leo/ (ora 24)

09 octombrie     -Luna aproape de Venus (m = – 4,5) / (ora 22)

10 octombrie     -Luna aproape de Marte (m = + 1,5) / (ora 03)

11 octombrie     -Luna aproape de steaua Antares / constelaţia Scorpius / (ora 20)

17 octombrie     -Mercur la conjuncţie superioară (nu este vizibil / (ora 04)

20 octombrie     -Luna aproape de Jupiter (m = – 2,8) / (ora 07)

25 octombrie     -Luna aproape de roiul deschis Pleiade (ora 15)

26 octombrie     -Luna aproape de steaua Aldebaran / constelaţia Taurus/ (ora 09)

29 octombrie     -Venus la conjuncţie inferioară (nu este vizibil / (ora 04)

29 octombrie     -Luna aproape de steaua Pollux / constelaţia Gemini/ (ora 15)

30/31 octombrie – Se trece la orarul de iarnă: ora 4 devine ora 3.

Răsăritul  şi  apusul  planetelor  vizibile  cu  ochiul  liber


Mercur nu este vizibil în această perioadă.


Venus se mai observă pe cerul de seară foarte apoape de orizont la începutul  lunii octombrie.


Marte se observă pe cerul de seară.


Jupiter poate fi observat atât înainte de miezul nopţii, cât şi în cursul dimineţii.


Saturn se poate vedea pe cerul de dimineaţă în ultimele zile ale lunii octombrie.

Soarele

Răsărit şi apus

La începutul lunii răsare la ora 7h12m şi apune la ora 18h56m, iar la sfârşitul lunii răsare la ora 6h50m şi apune la ora 17h05m.

Luna

Distanţa de Pământ

06 octombrie,  ora 17, PERIGEU – la 359.455 km de Pământ

18 octombrie,  ora 21, APOGEU  – la 405.428 km de Pământ

Fazele  Lunii

01 octombrie /ora 06:52        - Luna  la  Ultimul Pătrar

07 octombrie /ora 21:45        - Luna  Nouă

14/15 octombrie /ora 00:28   - Luna  la  Primul Pătrar

23 octombrie /ora 04:37         - Luna Plină

30 octombrie /ora 15:46         - Luna  la  Ultimul Pătrar

Curenţi meteorici

În cursul lunii octombrie este activ curentul meteoric Orionids (ORI):

Activ: 2 octombrie  – 7 noiembrie
Maxim: 21 octombrie
ZHR = 20 meteori/oră

Cometa „părinte” a acestui curent meteoric este  cometa Halley. Meteorii sunt sunt rapizi (66 km/s), dar sunt slabi. Din cauza luminii excesive a Lunii, nu sunt condiţii optime de vizionare în acest an a orionidelor.

Apropieri ale unor asteroizi de Pământ

ASTEROIDUL DATA DISTANŢA MĂRIMEA
1998 UO1 01.10 32,1 LD 2,1 km
2005 GE59 01.10 77,0 LD 1,1 km
1999 VO6 14.10 34,3 LD 1,8 km
1998 TU3 17.10 69,1 LD 5,2 km
1998 MQ 23.10 77,7 LD 1,9 km
2007 RU17 29.10 39,2 LD 1,0 km
2003 UV11 30.10 5,0 LD 595 m

Notă:

LD = “Lunar Distance”.  1 LD = 384.401 km, distanţa medie dintre Pământ şi Lună.

1 LD = 0,00256 UA.  UA = 150.000.000 km.

Apropieri ale unor comete de Pământ

Cometa 103P/Hartley 2 se apropie de Pământ şi poate fi observată la începutul lunii octombrie prin telescoape. Deoarece pe 20 octombrie cometa va fi la circa 17.702.784 km  de Pământ, ar trebui să fie slab vizibilă cu ochiul liber pe un cer întunecat.

Astronomii amatori pot monitoriza cometa în mişcarea sa în dreptul constelaţiei Cassiopeia, pe cerul de seară.

NASA a proiectat o întâlnire strânsă cu cometa a navei spaţiale EPOXI. Astfel, pe 4 noiembrie, aceasta va zbura la 700.064 km de nucleul cometei. Întâlnirea va marca momentul când a cincea oară în istorie, o navă spaţială a fost destul de aproape de „inima” unei comete.

prof.Ioan  Adam, preşedinte Asociaţia Astronomică “Sirius”- Club UNESCO

Comunicat de presa 04.10.2010

Asociaţia Astronomică“Sirius”-Club UNESCO
Str.Mihai Eminescu nr.1, Bârlad  731199
Tel/Fax: 0235-413003; 0742067929
E-mail: emis23@yahoo.com , aasirius2001@yahoo.com
Website: www.astronomica.ro

COMUNICAT DE PRESĂ

Săptămâna Mondială a Spaţiului Cosmic 2010

Ediţia din acest an a Săptămânii Mondiale a Spaţiului Cosmic are ca temǎ “Misterele Cosmosului” şi este dedicatǎ profesorilor, elevilor, studenţilor dar şi împătimiţilor de astronomie.

Sǎptǎmâna Mondialǎ a Spaţiului Cosmic este o sǎrbǎtoare internaţionalǎ a ştiinţei şi tehnologiei şi a contribuţiilor acestora la îmbunǎtǎţirea condiţiei umane.

Adunarea Generală a ONU a declarat, în anul 1999, ca Săptămâna Mondială a Spaţiului Cosmic să aibă loc în fiecare an între 4-10 octombrie. Aceste date marchează două evenimente:

-4 octombrie 1957 – lansarea primului satelit artificial al Terrei, Sputnik 1, care a deschis calea explorării spaţiului cosmic

-10 octombrie 1967 – Semnarea Tratatului asupra principiilor care guvernează activităţile statelor în explorarea paşnică a spaţiului cosmic, inclusiv a Lunii şi a celorlalte corpuri cereşti.

Agenţii guvernamentale, firme, organizaţii non-profit, cadre didactice, chiar şi persoane fizice, pot organiza evenimente pentru a sărbători spaţiul. Această săptămână este coordonată de către Naţiunile Unite cu sprijinul Asociaţiei pentru Săptămâna Mondială a Spaţiului Cosmic şi a coordonatorilor locali în multe ţări. Cei mai buni organizatori vor primi diplome din partea Agenţiei Spaţiale Române.

Pentru promovare, Asociaţia Astronomică ”Sirius” a primit posterul evenimentului de la Virgiliu Pop, Coordonatorul Naţional Delegat pentru Sǎptǎmâna Mondialǎ a Spaţiului Cosmic. Activităţile proiectate pentru acest eveniment sunt următoarele:

1.Sunt extratereştri pe Lună?

6 octombrie / ora 13, Şcoala Pârveşti, comuna Costeşti

- prof.coordonator: Maria Giuşcă

Oameni din toate culturile lumii consideră ca sigură prezenţa extratereştrilor pe planeta Pământ, iar unii  vorbesc de existenţa acestora pe corpul ceresc cel mai apropiat de noi, Luna.  Copiii de la Şcoala Pârveşti, comuna Costeşti, jud.Vaslui, vor răspunde la această întrebare apelând la abordarea ştiinţifică, care necesită pentru o mai mare acurateţe folosirea maximă a cel puţin unuia din cele cinci simţuri ale omului. Când sunt folosite toate cele cinci simţuri, nu numai că se obţine o imagine vizuală completă, dar subiectul devine realist.

2. Universul – de la mic la mare

7 octombrie / ora 11, Liceul Teoretic “Mihai Eminescu” Bârlad

- prof.coordonator: Aneta Irimia

Elevi din clasele IX-XI de la Liceul Teoretic “Mihai Eminescu” Bârlad, jud.Vaslui, participă, asistaţi de computer, la o călătorie a luminii în suprastructura Universului, o lume misterioasă dar în acelaşi timp cunoscută până la cele mai mici “cărămizi” ale materiei.

3. Misterele planetei Marte

7 octombrie / ora 12, Cabinetul de Astronomie, Liceul Teoretic “Mihai Eminescu” Bârlad

- prof.coordonator: Ioan Adam

Poate că uneori nu ne punem destule întrebări, sau poate nu punem întrebările potrivite la momentul potrivit. Există însă mistere care preocupă oamenii de ştiinţă de ani de zile şi care aşteaptă încă o rezolvare. Unele dintre semnele de întrebare sunt legate de planeta Roşie, planetă care va fi colonizată la un moment dat de pământeni. Elevii claselor a XI-a de la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” Bârlad vor realiza o dezbatere asupra unor controverse mai vechi sau mai noi legate de misterele lui Marte.

4. Vehicule spaţiale – machete şi afişe

8 octombrie / ora 10, Laboratorul de fizică, Colegiul Naţional “Gheorghe Roşca Codreanu” Bârlad

- prof.coordonator: Cătălin Angheluţă

Elevii claselor a VIII-a de la Colegiul Naţional “Gheorghe Roşca Codreanu”  Bârlad prezintă machete şi afişe realizate de ei cu vehicule spaţiale. Expoziţia oferă posibilitatea urmăririi evoluţiei tehnologiei în crearea vehiculelor spaţiale pentru explorarea spaţiului: Naveta spaţială, Staţii orbitale, Sonde interplanetare.

5.Sunt mai puţine mistere dacă privim cerul înstelat!

8 si 9 octombrie / ora 19, Liceul Teoretic “Mihai Eminescu” Bârlad                                                                     – prof.coordonatori: Ioan Adam, Cătălin Angheluţă

Drumul spre înţelegerea fenomenelor cosmice trece prin uriaşul laborator ceresc. Utilizând instrumente specifice colectăm informaţii, apoi le analizăm şi comparăm cu teoriile existente. Pe baza datelor observaţionale se fac simulări (formarea galaxiilor, explozia unei stele formând o supernovă etc.) Elevi de la Liceului Teoretic „Mihai Eminescu” Bârlad, Colegiul Naţional “Gheorghe Roşca Codreanu”  Bârlad, Şcoala Nr.8 Bârlad şi Colegiul Naţional “C.Negruzzi”  Iaşi  vor efectua observaţii telescopice şi fotografice de pe terenul din faţa Liceului Teoretic „Mihai Eminescu” asupra planetei Jupiter şi sateliţilor galileeni ai planetei Jupiter: Io, Europa, Ganimede şi Callisto, Luna, obiecte deep-sky.

Preşedinte AAS, prof. Ioan Adam

Comunicat Conferinta Diaspora 2010

Asociaţia Astronomică“Sirius”-Club UNESCO

Str.Mihai Eminescu nr.1, Bârlad  731199

Tel/Fax: 0235-413003; 0742067929

E-mail: emis23@yahoo.com , aasirius2001@yahoo.com

Website: www.astronomica.ro

COMUNICAT DE PRESĂ

Participare la Conferinţa “Diaspora în cercetarea ştiinţifică şi învăţământul superior din România” Bucureşti, 21-24 septembrie 2010

La Bucureşti, în perioada 21-24 septembrie 2010, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului în colaborare cu Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică, Academia Română, Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior, Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior şi a Cercetării Ştiinţifice Universitare precum şi alte agenţii de finanţare a cercetării organizează cea de-a doua ediţie a conferinţei “Diaspora în Cercetarea Ştiinţifică şi Învăţământul Superior din România”.     Manifestarea aflată la a doua ediţia, beneficiază de înaltul patronaj al Preşedintelui României, Domnul Traian Băsescu.

În cadrul secţiunilor “Învăţământul românesc de astronomie şi astrofizică” şi “Educaţia prin astronomie, popularizarea şi astronomia de amatori”, prof.Ioan Adam este înscris cu lucrarea “Liceul Teoretic Mihai Eminescu – un perpetuu radiant”, iar înv.Maria Giuşcă şi prof.Ioan Adam vor prezenta posterul “Proiecte AAS dedicate Anului Internaţional al Astronomiei 2009″.

Prima ediţie a acestei conferinţe a fost organizată în septembrie 2008 prin Workshop-urile Exploratorii. Evenimentul a dat posibilitatea comunităţii ştiinţifice naţionale de cercetare să îşi prezinte realizările, a creat premisele pentru punerea bazelor şi pentru extinderea a cât mai multe parteneriate ştiinţifice între centrele româneşti şi internaţionale de cercetare. De asemenea s-au realizat noi colaborări şi parteneriate pentru participarea în proiecte europene şi colaborări bi sau multilaterale între institute, universităţi şi firme din diferite ţări, structurate pe baza competenţelor şi intereselor comune cu cercetătorii români din diaspora.

Organizată sub sloganul “Chemarea la Naţională a Cercetătorilor Români din Diaspora” conferinţa îşi propune să creeze un spaţiu al dialogului şi al colaborării între cercetătorii români din ţară şi cei din afara graniţelor ei.

Conform programului, primele două zile vor fi dedicate Workshop-urilor Exploratorii. Acestea vor fi organizate pe domenii de competenţă şi în zone de deschidere în care există potenţial şi expertiză românească, precum chimia, fizica, matematica, astronomia şi astrofizica, ingineria, ştiinţele socio-umane şi economice, biologia, ştiinţa mediului, medicina, biotehnologii, arta şi arhitectura. Workshop-urile Exploratorii se vor desfăşura în diverse locaţii, în universităţi, institute de cercetare sau la Academia Română în funcţie de organizatorul evenimentului specific.

Prin realizarea acestor evenimente ştiinţifice se creează premisele realizării unor colaborări internaţionale inter- şi trans-disciplinare de anvergură şi de a contribui la creşterea vizibilităţii şi impactului internaţional al rezultatelor ştiinţifice româneşti.

Preşedinte AAS, prof.Ioan Adam

Comunicat de presa Rezultate OIAA 2010

Centrul de Excelenţă pentru Astronomie

Asociaţia Astronomică ”Sirius”-Club UNESCO

COMUNICAT DE PRESĂ

Rezultatele Olimpiadei Internaţionale de Astronomie şi Astrofizică 2010

Ediţia a IV-a a Olimpiadei Internaţionale de Astronomie şi Astrofizică s-a desfăşurat la Beijing, China, în perioada 12-21 septembrie 2010.

Reprezentantul judeţului Vaslui la această ediţie a OIAA, Vlad-Dumitru Mărgărint , absolvent al C.N. « Gheorghe Roşca Codreanu » Bârlad /membru AAS, pregătit în cadrul Centrului de Excelenţă pentru Astronomie de la Liceul Teoretic « Mihai Eminescu » Bârlad, a obţinut Medalia de bronz.

Ceilalţi membri ai lotului olimpic al României au fost medaliaţi cu aur – Kruk Sandor Iozsef (Baia Mare) şi  Oprescu Miruna Antonia (Constanţa), argint – Pop Ana Roxana (Bucureşti), bronz – Constantin Ana-Maria (Bucureşti). Acest rezultat plasează România pe locul II în lume şi locul I în Europa.

Pentru Vlad-Dumitru Mărgărint a fost ultima participare la Olimpiada Internaţională de Astronomie şi Astrofizică.  Din păcate, plecarea la ediţia din acest an a olimpiadei a fost sub semnul întrebării până în ultimul moment, deoarece MECTS nu a efectuat demersurile necesare înscrierii în termenul prevăzut de organizatori. Deşi termenul limită a fost 31 iulie 2010, selecţia lotului olimpic s-a realizat abia la sfârşitul lunii august.

După ce organizatorii au răspuns negativ demersului tardiv al reprezentantului MECTS de a realiza înscrierea şi de a trimitere datele participanţilor, cei cinci participanţi la astrofizică au cerut sprijin ambasadorului Finlandei şi ambasadorului Chinei la Bucureşti pentru rezolvarea situaţiei create. În urma acestor demersuri, a fost primită invitaţia oficială. Ce impresie şi-au făcut cei doi ambasadori, precum şi organizatorii acestei manifestări internaţionale?

Faptul că din partea ministerului nu s-au făcut aceste demersuri astfel încât elevii să nu fie stresaţi până în ultima clipă, a lăsat un gust amar în sufletul acestora. Este groaznic să fii în pielea unui olimpic care s-a simţit tratat ca un nimic. Dacă aceşti elevi, cei mai buni, sunt trataţi aşa, atunci cum se comportă faţă de alţii…

Nu este pentru prima oară când olimpicii României sunt afectaţi de neefectuarea la timp a demersurilor pentru primirea invitaţiei oficiale din partea organizatorilor şi asigurarea din timp a condiţiilor de participare. Este de neacceptat ca o instituţie precum MECTS să nu respecte calendarul impus de organizatorii etapei internaţionale. În plus, prin economiile realizate la cumpărarea biletelor de avion în luna iunie şi prin eliminarea suprataxei în cazul întârzierii trimiterii informaţiilor despre participare, s-ar putea trimite fără efort un observator la fiecare competiţie. Aceasta ar constitui o recunoaştere a muncii profesorilor lor şi o stimulare pentru alţi profesori care acceptă să muncească mult şi eficient cu elevii.

Este cu atât mai mult de neînţeles această situaţie, dacă avem în vedere faptul că am atenţionat conducerea ministerului în anii trecuţi, dându-se asigurări că nu vor fi probleme.

Felicitări olimpicilor şi  profesorilor care au lucrat cu elevii !

Elevii incluşi în lotul olimpic restrâns -doi seniori şi trei juniori- pentru Olimpiada Internaţională de Astronomie, ediţia a XV-a, vor realiza ultimul stagiu de pregătire în perioada 27 septembrie – 6 octombrie 2010, înaintea deplasării în Ucraina, Sudak (Crimeea) (16-24 octombrie 2010).

La pregătirea care se va realiza la Călimăneşti, jud.Vâlcea, va participa în calitate de lector şi prof.Ioan Adam.

prof.Ioan Adam

Comunicat de presa Revista nr23

Asociaţia Astronomică“Sirius”-Club UNESCO

Str.Mihai Eminescu nr.1, Bârlad  731199

Tel/Fax: 0235-413003; 0742067929

E-mail: emis23@yahoo.com , aasirius2001@yahoo.com

Website: www.astronomica.ro

COMUNICAT DE PRESĂ

Revista „Paşi spre infinit” nr.23

A fost editat numărul 23 al revistei „Paşi spre infinit”, revistă realizată în parteneriat de Asociaţia Astronomică“Sirius”-Club UNESCO şi Liceul Teoretic ”Mihai Eminescu” Bârlad. Revista semestrială „Paşi spre infinit” este o revistă unicat în România, apreciată de toţi cititorii săi.

Acest număr a fost co-finanţat de Consiliul Judeţean Vaslui în cadrul Programului judeţean pentru acordarea de finanţări nerambursabile a activităţilor non-profit de interes general pe anul 2010. Încă de la primul său număr, revista este tipărită la Tipografia IRIMPEX Bârlad / Editura “Sfera”.

În paginile ultimului număr al revistei sunt evidenţiate fenomenele astronomice şi activităţile desfăşurate în perioada ianuarie-iulie 2010. Din cuprins: Editorial: Soarele, tot mai „spionat”, Orientarea pe bolta cerească. Cosmologie (3), Problematica stabilităţii Sistemului Solar, Unitatea materiei în Univers (1), Construcţia oglinzilor de telescop (5), Câteva consideraţii asupra instrumentelor optice (1), Paradoxul lui Olbers, Scurt(u) circuit între Hiparh şi Hipparcos prin domeniul astrometriei şi altele (1), Probleme inerţiale,  Utilizarea energiei nucleare între necesitate şi raţiune, GIFT 2010 şi şi Astronomia, Abstract YHA in the north-east of Romania, Credinţele ţăranului român despre cer şi stele. Constelaţii (11), Astronomia şi şcoala. Cerul văzut de MiniAAS: Poveşti cu planete, Ştirile AAS, Şcoala de Vară AAS, Jurnalul de la Maliuc (3) Cosmopoezii, Astrorebus, Postere: Adunarea Generală AAS, Concursul Naţional de Grafică, Pictură şi Fotografie astronomică „Visând la aştri” 2010, Concursul Naţional „Equinox” 2010, Luna Mondială a Astronomiei – aprilie 2010, Olimpiada Naţională de Astronomie şi Astrofizică, Suceava, 2010, Proiectul  „Universul cunoaşterii”. Excursie documentară la Bârlad, 15 mai 2010, Concursuri organizate în perioada ianuarie-iunie 2010.

Preşedinte AAS, prof.Ioan Adam