CALENDAR ASTRONOMIC nov 2010
CALENDAR ASTRONOMIC 2010
Fenomene astronomice în luna noiembrie
/Datele din acest calendar sunt valabile pentru coordonatele Bârladului/
Fenomene de interes general în cursul acestei luni:
01 noiembrie -Luna aproape de steaua Regulus / constelaţia Leo/ (ora 04)
04 noiembrie -Luna aproape de steaua Spica / constelaţia Virgo/ (ora 24)
07 noiembrie -Luna aproape de Mercur (m = – 0,5) / (ora 05)
07/08 noiembrie-Luna aproape de Marte (m = + 1,4) / (ora 01)
08 noiembrie -Luna aproape de steaua Antares / constelaţia Scorpius / (ora 03)
08 noiembrie -Luna, Marte şi steaua Antares într-un cerc de 5 grade / (ora 05)
11 noiembrie -Marte (m = + 1,4) la 3,9 grade N de steaua Antares (m = + 1,0) /
(ora 03)
14 noiembrie -Mercur (m = - 0,4), Marte (m = + 1,4) şi steaua Antares (m = + 1,0)
într-un cerc de 5 grade / (ora 20)
15 noiembrie -Mercur (m = – 0,4) la 2,4 grade NNE de steaua Antares (m = + 1,0)
într-un cerc de 5 grade / (ora 20)
16 noiembrie -Luna aproape de Jupiter (m = – 2,7) / (ora 11)
21 noiembrie -Luna aproape de roiul deschis Pleiade (ora 23)
22 noiembrie -Luna aproape de steaua Aldebaran / constelaţia Taurus/ (ora 17)
28 noiembrie -Luna aproape de steaua Regulus / constelaţia Leo/ (ora 10)

Răsăritul şi apusul planetelor vizibile cu ochiul liber

Mercur este vizibil seara foarte aproape de orizont.

Venus se observă ca luceafăr de dimineaţă.

Marte se observă pe cerul de seară.

Jupiter poate fi observat aproape toată noaptea.

Saturn se poate vedea pe cerul de dimineaţă.
Soarele

Răsărit şi apus
La începutul lunii răsare la ora 6h51m şi apune la ora 17h04m, iar la sfârşitul lunii răsare la ora 7h29m şi apune la ora 16h37m.
Luna
Distanţa de Pământ
03 noiembrie, ora 17, PERIGEU – la 364.191 km de Pământ
15 noiembrie, ora 14, APOGEU – la 404.631 km de Pământ
30 noiembrie, ora 21, PERIGEU – la 369.430 km de Pământ
Fazele Lunii
06 noiembrie /ora 06:52 - Luna Nouă
13 noiembrie /ora 18:39 - Luna la Primul Pătrar
21 noiembrie /ora 19:27 - Luna Plină
28 noiembrie /ora 22:36 - Luna la Ultimul Pătrar
Curenţi meteorici
În cursul lunii noiembrie sunt activi curenţii meteorici:
Taurids de Sud (STA)
| Activ: | 25 septembrie-25 noiembrie |
| Maxim: | 5 noiembrie |
| ZHR = | 5 meteori/oră |
Curentul este Asociat cu cometa 2P/Encke.
Taurids de Nord (NTA)
| Activ: | 25 septembrie-25 noiembrie |
| Maxim: | 12 noiembrie |
| ZHR = | 5 meteori/oră |
Curentul produce ocazional bolizi (meteori foarte strălucitori).
Leonids (LEO)
| Activ: | 10-23 noiembrie |
| Maxim: | 17 noiembrie, ora 23h15m |
| ZHR = | 25 – 30 meteori/oră |
Cometa “părinte” este cometa Tempel-Tuttle.
Tot în această perioadă mai este încă activ curentul meteoric Orionids (ORI):
| Activ: | 2 octombrie – 7 noiembrie |
| Maxim: | 21 octombrie |
| ZHR = | 20 meteori/oră |
Cometa „părinte” a acestui curent meteoric este cometa Halley.
Apropieri ale unor asteroizi de Pământ
| ASTEROIDUL | DATA | DISTANŢA | MĂRIMEA |
| 3838 Epona | 07.11 | 76,8 LD | 3,4 km |
| 2005 QY151 | 16.11 | 77,7 LD | 1,3 km |
| 2008 KT | 23.11 | 5,6 LD | 10 m |
| 2002 EZ16 | 30.11 | 73,9 LD | 1,0 km |
Notă:
LD = “Lunar Distance”. 1 LD = 384.401 km, distanţa medie dintre Pământ şi Lună.
1 LD = 0,00256 UA. UA = 150.000.000 km.
prof.Ioan Adam, preşedinte Asociaţia Astronomică “Sirius”- Club UNESCO
Poze de la ultimele activităţi.
Poze Tulcea 2010. Apăsaţi aici pentru descărcare galerie.
Saptamana Mondiala a Spatiului Cosmic 2010 Apăsaţi aici pentru descărcare galerie.
Comunicat de presa InOMN
COMUNICAT DE PRESĂ
Noaptea Internaţională pentru observarea Lunii
Privind Luna… dintr-o cu totul altă lumină!
Astronomi profesionişti şi amatori, cluburi de astronomie, planetarii, centre de ştiinţă şi oameni de pretutindeni pasionaţi de astronomie au celebrat pe însoţitoarea celestă a Pământului, Luna, sâmbătă, 18 septembrie 2010.

Noaptea Internaţională pentru observarea Lunii (InOMN) urmează după marele succes al misiunii de pe Lună din 2009. Lunar Reconnaissance Orbiter (LRO) trimis de NASA a transmis deja mai multe imagini de prim-plan şi informaţii digitale în primul an în care a orbitat în jurul Lunii decât orice altă misiune planetară din istorie. Trimisă într-o misiune fără precedent de cercetare a apei sub suprafața Lunii, Lunar Crater Observation and Sensing Satellite (LCROSS) a aselenizat în regiunea sudică, la pol, a satelitului, sub privirile întregii lumi.
InOMN reprezintă prima celebrare a acestei misiuni istorice de către NASA după Anul Internaţional al Astronomiei 2009. Acum, Astronomers Without Borders (AWB) este partener la misiunile şi centrele NASA, împreună cu alte instituții, pentru a răspândi bucuria observării şi descoperirii celui mai apropiat vecin al Terrei, în mijlocul publicului din lumea întreagă – InOMN devenind astfel un eveniment internaţional.
Astronomers Without Borders (Astronomi Fără Frontiere) este o organizaţie internaţională dedicată promovării înţelegerii și bunăvoinţei dincolo de graniţe naţionale şi culturale prin facilitarea formării de legături ca urmare a pasiunii pentru astronomie. Proiectele AWB încurajează împărtăşirea experienţelor pe baza unui interes comun și universal – împărtăşirea cerului.
„InOMN reprezintă un efort venit din partea comunităţilor, unde fiecare poate împărtăşi bucuria explorării Lunii prin găzduirea de evenimente proprii specifice”, spune Mike Simmons, fondatorul şi preşedintele AWB.
Asociaţia Astronomică “Sirius”-Club UNESCO a organizat pentru acest eveniment internaţional, următoarele activităţi:
*Sâmbătă, 18 septembrie ora 18:30 / Conferinţa „Misterioasa Lună”
Locaţia: Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” Bârlad / sala B33, etaj II
*Sâmbătă, 18 septembrie ora 19:30 – 22/ Observaţii telescopice şi fotografice
Locaţia: Terenul din faţa Liceului Teoretic „Mihai Eminescu” Bârlad
Preşedinte AAS, prof.Ioan Adam
CALENDAR ASTRONOMIC OCTOMBRIE 2010
Fenomene astronomice în luna octombrie
/Datele din acest calendar sunt valabile pentru coordonatele Bârladului/
Fenomene de interes general în cursul acestei luni:
01 octombrie -Saturn în conjuncţie cu Soarele (ora 04)
04 octombrie -Luna aproape de steaua Regulus / constelaţia Leo/ (ora 24)
09 octombrie -Luna aproape de Venus (m = – 4,5) / (ora 22)
10 octombrie -Luna aproape de Marte (m = + 1,5) / (ora 03)
11 octombrie -Luna aproape de steaua Antares / constelaţia Scorpius / (ora 20)
17 octombrie -Mercur la conjuncţie superioară (nu este vizibil / (ora 04)
20 octombrie -Luna aproape de Jupiter (m = – 2,8) / (ora 07)
25 octombrie -Luna aproape de roiul deschis Pleiade (ora 15)
26 octombrie -Luna aproape de steaua Aldebaran / constelaţia Taurus/ (ora 09)
29 octombrie -Venus la conjuncţie inferioară (nu este vizibil / (ora 04)
29 octombrie -Luna aproape de steaua Pollux / constelaţia Gemini/ (ora 15)
30/31 octombrie – Se trece la orarul de iarnă: ora 4 devine ora 3.
Răsăritul şi apusul planetelor vizibile cu ochiul liber

Mercur nu este vizibil în această perioadă.

Venus se mai observă pe cerul de seară foarte apoape de orizont la începutul lunii octombrie.

Marte se observă pe cerul de seară.

Jupiter poate fi observat atât înainte de miezul nopţii, cât şi în cursul dimineţii.

Saturn se poate vedea pe cerul de dimineaţă în ultimele zile ale lunii octombrie.
Soarele
Răsărit şi apus
La începutul lunii răsare la ora 7h12m şi apune la ora 18h56m, iar la sfârşitul lunii răsare la ora 6h50m şi apune la ora 17h05m.
Luna
Distanţa de Pământ
06 octombrie, ora 17, PERIGEU – la 359.455 km de Pământ
18 octombrie, ora 21, APOGEU – la 405.428 km de Pământ
Fazele Lunii
01 octombrie /ora 06:52 - Luna la Ultimul Pătrar
07 octombrie /ora 21:45 - Luna Nouă
14/15 octombrie /ora 00:28 - Luna la Primul Pătrar
23 octombrie /ora 04:37 - Luna Plină
30 octombrie /ora 15:46 - Luna la Ultimul Pătrar
Curenţi meteorici
În cursul lunii octombrie este activ curentul meteoric Orionids (ORI):
| Activ: | 2 octombrie – 7 noiembrie |
| Maxim: | 21 octombrie |
| ZHR = | 20 meteori/oră |
Cometa „părinte” a acestui curent meteoric este cometa Halley. Meteorii sunt sunt rapizi (66 km/s), dar sunt slabi. Din cauza luminii excesive a Lunii, nu sunt condiţii optime de vizionare în acest an a orionidelor.
Apropieri ale unor asteroizi de Pământ
| ASTEROIDUL | DATA | DISTANŢA | MĂRIMEA |
| 1998 UO1 | 01.10 | 32,1 LD | 2,1 km |
| 2005 GE59 | 01.10 | 77,0 LD | 1,1 km |
| 1999 VO6 | 14.10 | 34,3 LD | 1,8 km |
| 1998 TU3 | 17.10 | 69,1 LD | 5,2 km |
| 1998 MQ | 23.10 | 77,7 LD | 1,9 km |
| 2007 RU17 | 29.10 | 39,2 LD | 1,0 km |
| 2003 UV11 | 30.10 | 5,0 LD | 595 m |
Notă:
LD = “Lunar Distance”. 1 LD = 384.401 km, distanţa medie dintre Pământ şi Lună.
1 LD = 0,00256 UA. UA = 150.000.000 km.
Apropieri ale unor comete de Pământ
Cometa 103P/Hartley 2 se apropie de Pământ şi poate fi observată la începutul lunii octombrie prin telescoape. Deoarece pe 20 octombrie cometa va fi la circa 17.702.784 km de Pământ, ar trebui să fie slab vizibilă cu ochiul liber pe un cer întunecat.
Astronomii amatori pot monitoriza cometa în mişcarea sa în dreptul constelaţiei Cassiopeia, pe cerul de seară.
NASA a proiectat o întâlnire strânsă cu cometa a navei spaţiale EPOXI. Astfel, pe 4 noiembrie, aceasta va zbura la 700.064 km de nucleul cometei. Întâlnirea va marca momentul când a cincea oară în istorie, o navă spaţială a fost destul de aproape de „inima” unei comete.
prof.Ioan Adam, preşedinte Asociaţia Astronomică “Sirius”- Club UNESCO
Comunicat de presa 04.10.2010
COMUNICAT DE PRESĂ
Săptămâna Mondială a Spaţiului Cosmic 2010
Ediţia din acest an a Săptămânii Mondiale a Spaţiului Cosmic are ca temǎ “Misterele Cosmosului” şi este dedicatǎ profesorilor, elevilor, studenţilor dar şi împătimiţilor de astronomie.
Sǎptǎmâna Mondialǎ a Spaţiului Cosmic este o sǎrbǎtoare internaţionalǎ a ştiinţei şi tehnologiei şi a contribuţiilor acestora la îmbunǎtǎţirea condiţiei umane.
Adunarea Generală a ONU a declarat, în anul 1999, ca Săptămâna Mondială a Spaţiului Cosmic să aibă loc în fiecare an între 4-10 octombrie. Aceste date marchează două evenimente:
-4 octombrie 1957 — lansarea primului satelit artificial al Terrei, Sputnik 1, care a deschis calea explorării spaţiului cosmic
-10 octombrie 1967 – Semnarea Tratatului asupra principiilor care guvernează activităţile statelor în explorarea paşnică a spaţiului cosmic, inclusiv a Lunii şi a celorlalte corpuri cereşti.
Agenţii guvernamentale, firme, organizaţii non-profit, cadre didactice, chiar şi persoane fizice, pot organiza evenimente pentru a sărbători spaţiul. Această săptămână este coordonată de către Naţiunile Unite cu sprijinul Asociaţiei pentru Săptămâna Mondială a Spaţiului Cosmic şi a coordonatorilor locali în multe ţări. Cei mai buni organizatori vor primi diplome din partea Agenţiei Spaţiale Române.
Pentru promovare, Asociaţia Astronomică ”Sirius” a primit posterul evenimentului de la Virgiliu Pop, Coordonatorul Naţional Delegat pentru Sǎptǎmâna Mondialǎ a Spaţiului Cosmic. Activităţile proiectate pentru acest eveniment sunt următoarele:
1.Sunt extratereştri pe Lună?
6 octombrie / ora 13, Şcoala Pârveşti, comuna Costeşti
- prof.coordonator: Maria Giuşcă
Oameni din toate culturile lumii consideră ca sigură prezenţa extratereştrilor pe planeta Pământ, iar unii vorbesc de existenţa acestora pe corpul ceresc cel mai apropiat de noi, Luna. Copiii de la Şcoala Pârveşti, comuna Costeşti, jud.Vaslui, vor răspunde la această întrebare apelând la abordarea ştiinţifică, care necesită pentru o mai mare acurateţe folosirea maximă a cel puţin unuia din cele cinci simţuri ale omului. Când sunt folosite toate cele cinci simţuri, nu numai că se obţine o imagine vizuală completă, dar subiectul devine realist.
2. Universul – de la mic la mare
7 octombrie / ora 11, Liceul Teoretic “Mihai Eminescu” Bârlad
- prof.coordonator: Aneta Irimia
Elevi din clasele IX-XI de la Liceul Teoretic “Mihai Eminescu” Bârlad, jud.Vaslui, participă, asistaţi de computer, la o călătorie a luminii în suprastructura Universului, o lume misterioasă dar în acelaşi timp cunoscută până la cele mai mici “cărămizi” ale materiei.
3. Misterele planetei Marte
7 octombrie / ora 12, Cabinetul de Astronomie, Liceul Teoretic “Mihai Eminescu” Bârlad
- prof.coordonator: Ioan Adam
Poate că uneori nu ne punem destule întrebări, sau poate nu punem întrebările potrivite la momentul potrivit. Există însă mistere care preocupă oamenii de ştiinţă de ani de zile şi care aşteaptă încă o rezolvare. Unele dintre semnele de întrebare sunt legate de planeta Roşie, planetă care va fi colonizată la un moment dat de pământeni. Elevii claselor a XI-a de la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” Bârlad vor realiza o dezbatere asupra unor controverse mai vechi sau mai noi legate de misterele lui Marte.
4. Vehicule spaţiale – machete şi afişe
8 octombrie / ora 10, Laboratorul de fizică, Colegiul Naţional “Gheorghe Roşca Codreanu” Bârlad
- prof.coordonator: Cătălin Angheluţă
Elevii claselor a VIII-a de la Colegiul Naţional “Gheorghe Roşca Codreanu” Bârlad prezintă machete şi afişe realizate de ei cu vehicule spaţiale. Expoziţia oferă posibilitatea urmăririi evoluţiei tehnologiei în crearea vehiculelor spaţiale pentru explorarea spaţiului: Naveta spaţială, Staţii orbitale, Sonde interplanetare.
5.Sunt mai puţine mistere dacă privim cerul înstelat!
8 si 9 octombrie / ora 19, Liceul Teoretic “Mihai Eminescu” Bârlad – prof.coordonatori: Ioan Adam, Cătălin Angheluţă
Drumul spre înţelegerea fenomenelor cosmice trece prin uriaşul laborator ceresc. Utilizând instrumente specifice colectăm informaţii, apoi le analizăm şi comparăm cu teoriile existente. Pe baza datelor observaţionale se fac simulări (formarea galaxiilor, explozia unei stele formând o supernovă etc.) Elevi de la Liceului Teoretic „Mihai Eminescu” Bârlad, Colegiul Naţional “Gheorghe Roşca Codreanu” Bârlad, Şcoala Nr.8 Bârlad şi Colegiul Naţional “C.Negruzzi” Iaşi vor efectua observaţii telescopice şi fotografice de pe terenul din faţa Liceului Teoretic „Mihai Eminescu” asupra planetei Jupiter şi sateliţilor galileeni ai planetei Jupiter: Io, Europa, Ganimede şi Callisto, Luna, obiecte deep-sky.
Preşedinte AAS, prof. Ioan Adam